Probleme Tehnice Logan II

Collapse
X
 
  • Filter
  • Time
  • Show
Clear All
new posts

  • Probleme serioase cu pornirea am avut si eu acum aproximativ o lună și jumătate. În cazul meu simptomele au fost cam așa: inițial pornea numai după o răsucire a cheii foarte ”lungă” apoi nu pornea decât la a doua cheie apoi la a treia cheie și probabil că nu ar mai fi pornit deloc (sau schimbam ordinul de mărime) dacă nu ajungeam cu ea la service. Aici au pus-o pe computer unde au găsit erori la sistemul de aprindere și au identificat o descărcare prea mare a acumulatorului la un anumit moment dat. Sistemul a fost ”reinițializat”- expresia le aparține - erorile au fost șterse și de atunci totul este ok. Am fost totuși invitat în următoarele luni să mai trec pe la o verificare totul fiind gratuit. Nu trebuie uitat că programarea s-a făcut prin Vocea Clientului.
    Retrospectiv cred că am identificat sursa erorilor care s-au legat destul de bine de două momente și anume 1) am lăsat muzica tare și pe timp mai îndelungat cu motorul oprit de unde probabil eroarea cu descărcarea și 2) am alimentat o singură dată în aproape doi ani de la o stație petrom ”varianta pocnitoare” de unde probabil eroarea de aprindere. Toate astea îmi arată sensibilitatea sistemului pe ansamblu, sensibilitate la care nu m-aș fi așteptat. Am să revin cu amănunte după o a doua verificare.

    Comment


    • Aveți idee dacă se înlocuiește volanul pe dacia extensii, conform extragarantiei de 2 ani. As mai avea cam 15 luni. Mașina are aproape 58000 km.
      Attached Files

      Comment


      • Originally posted by t0rquemada View Post
        Turbina nu "intră" nicăieri, ea se învârte permanent.

        La TCe ai 90% din cuplu de la 1650rpm, și 100% între 2000 și 3500rpm... dar și asta se stie încă din 2012!
        Problema e ca cuplul, la turatii mici, vine cu intarziere si de aici senzatia ca e mai "lesinat".
        Turbina se invarte permanent, dar la turatii mici, deci boost mic, cuplu mic.

        Comment


        • Originally posted by t0rquemada View Post
          Planetare de Clio4, oricum alea originale de pe Logan II sunt hyundai
          Cap planetara de clio 4 benzina se monteaza tija planetarei de logan 2?

          Trimis de pe al meu SM-N910F folosind Tapatalk

          Comment


          • @aris86 îți recomand DIY Steering Wheel Covers/Extremely soft Leather braid on the steering-wheel of Car With Needle and Thread Interior accessories

            (from AliExpress Android)
            am folosit la mașină veche și a ieșit super, sunt foarte mulțumit. Nu arată volanul grăsan , păstrează protuberanțele de pe spatele volanului, dacă vrei îți trimit ceva poze dar după ce vin din c.o.
            L-am folosit fiindcă începuse să se găurească volanul, dacă la masina actuală nu aveam volan de piele foloseam și la ea.

            Comment


            • Merci. Trebuie cusut sau vine cu ață și eu trebuie doar sa strâng?

              Comment


              • Husa de "piele" are doua cusături paralele care se strâng cu ață și ac pe care le primești la pachet, sunt doua modele de cusătură pe care le poți face. Trebuie să măsori volanul și să iei mărimea potrivită. Când vine să nu te sperii că este puțin mai mică, trebuie să intre forțată pe volan pt a nu se plimba pe acesta.
                Eu am luat negru cu ață neagră.
                Acum depinde și de gusturi, dar cred că nu se compară cu husele balenă care mi-e nu îmi plac. Dar nici nu se compară cu o husa de piele din fabrică sau una montată la un specialist, dar pt mine raportat calitate-preț-estetic face toți banii.

                Comment


                • Trebuie sa ai "mana" sa montezi acea husa unde este nevoie de cusatura , trebuie mana experimentata , cat sa tragi dintr-un anumit unghi de material cat de multa tensiune sa aplici pe cusatura .
                  Last edited by prometheus; 16 July 2017, 22:58.
                  sigpicLogan , from point A to anywhere in the world .....yeap , no problem!!! but hey!!! you said modern roads right ?

                  Comment


                  • Dar aici suntem doar atehnici ? Nu trebuie nici o mâna, eu am tras la maxim și nu sa rupt nimic, nu am mai făcut niciodată. Eu doar citesc, vizionez un videoclip și încerc , nu sunt nici foarte priceput sau curajos.
                    Când ajung in țară o să pun ceva poze in care o să vedeți și greșeli, dar pt 90% nu sunt vizibile ( așa este când faci prima dată)

                    Comment


                    • Cu cititul , vizionatul clipului , documentarea am facut si eu , schimbul de lichide la masina le-am facut singur de n ori , insa la treburi de finete cum este imbracatul volanul trebuie sa incerci pe altele ca sa-ti faci mana.
                      Daca ti-a iesit bine(relativ) din prima, respectele mele pentru tine ! Poti urca niste poze cu lucrarea finala ?
                      Last edited by prometheus; 16 July 2017, 23:44.
                      sigpicLogan , from point A to anywhere in the world .....yeap , no problem!!! but hey!!! you said modern roads right ?

                      Comment


                      • După data de 25 când ajung acasă, poze și de vânzare dar și pt ochiul soacrei.

                        Comment


                        • Originally posted by aris86 View Post
                          Aveți idee dacă se înlocuiește volanul pe dacia extensii, conform extragarantiei de 2 ani. As mai avea cam 15 luni. Mașina are aproape 58000 km.
                          Da, se inlocuieste!
                          Eu il am nou,inclusib schimbatorapeleaza dar vezi unde,nu la M.Sud !
                          Niciodata nu te certa cu un idiotu.Te aduce la nivelul lui si te bate prin experienta!!!

                          Comment


                          • Salut! Am o problema la un Logan 1.0, are cam 250 km dar am observat ca din cand in cand oscileaza acul vitezometrului la relanti. Nu face totdeauna iar cand pornesc de pe loc isi revine. In rest functioneaza normal. A mai avut cineva aceasta problema?

                            Comment


                            • Hai că mașina veche o am la muncă și am rugat pe colegul care are cheia sa îi facă ceva poze. Se observă că la "spițe" nu am fost inspirat, dar în mare eu unul sunt foarte mulțumit.
                              Attached Files

                              Comment


                              • Merci Bogdan. Azi am văzut ca s-a ros bine de tot partea superioara.
                                Attached Files

                                Comment

                                Working...
                                X
                                Anulare DPF
                                Politica de Securitate Google