Felicitări pentru lucrare! Cum se aud boxele acum? Este adevărat că nu l-am testat în apă, pe el scria că ”nu reține apa”. Preventiv, am dat cu o soluție ce respinge apa. Nu ar trebui să intre apă prin zona în care l-am pus (doar în spatele difuzoarelor). L-am verificat după ploile torențiale din ultima vreme, era uscat. Am mai testat un burete, dar acela era chinezesc, acela din material cauciucat. Într-adevăr, acela reține apa, plus că miroase dacă se udă.
Schimb De Difuzoare Logan 2
Collapse
X
-
Am instalat amplificatorul (tot ”Focal”- Focal AP 4340). Se aud altfel boxele, parcă sunetul este mult mai curat, nu știu cum să zic. Am descoperit ce vibrează prin mașină de la subwoofer, este metalul acela în care stă centura din mijloc spate. A fost înfășurată în ”STP black”, apoi pus un burete gros peste, să strângă tot. Se mai aude puțin, dar nu ca înainte. Dacă este dată jos, da, nu se mai aude deloc. Parcă și subwoofer-ul a prins altă viață acum. Singura problemă este că portbagajul este foarte izolat, nu prea se aude sunetul de acolo (subwoofer-ul). Cred că cel mai bine îl puneți cum recomandă ”Dacia”, cumva sub scaun, nu cum l-am pus eu în portbagaj. Sigura problemă era că lua din locul unde țin pasagerii picioarele, cât și pentru că bloca conducta de aer pentru pasageri, de aceea nu l-am montat acolo Nu știu dacă merită investiția. Boxele din fabrică se aud destul de bine, dacă și sursa audio este prelucrată. Mulțumită lui t0rquemada, am avut ocazia azi să testez ambele sisteme. Am rămas impresionat (uitasem cum era) de cum se aud boxele standard.
Comment
-
Salutare,
Acum ceva vreme Danis702000 a lăsat un mesaj cine vrea boxele lui vechi, le-am cerut eu în ideea ca le voi pune la al meu logan 2, intre timp m-am reorientat și am schimbat mașina cu totul, am vândut loganul și încă o astept pe cea noua. In acest sens, încă am boxele fata/spate pe care le-am primit de la Danis702000, asa ca cine le vrea le trimit gratis asa cum le-am primit si eu.
Cine le vrea sa ma contacteze.
Numai bine și drumuri bune pe unde mergeți.
Comment
-
Salut, am schimbat difuzoarele de fabrica fata/spate cu focal IFR 165/130, sunt multumit de schimbare dar un subwoofer se vede ca lipseste. Intentionez sa cumpar un Focal Ibus20 dar nu stiu daca este plug and play cu MediaNav Evolution. Altceva plug and play sa nu depaseasca 1000 lei ce imi recomandati? Multumesc
Comment
-
Raspund tot eu, nu este plug and play, ii mai trebuie un adaptor car kit care costa ~150 lei in atelier. Sunetul este clar , puternic si placut. Subwooferul nu face tabla masinii sa se onduleze asa ca daca vreti bass foarte puternic incercati altceva decat un "underseat"
Comment
-
Salutări! Am montat și eu “iBus 2.0”, doar că am l-am pus în portbagaj (prins de polița unde este al treilea stop), am instalat și amplificatorul (tot de la “Focal”) tot acolo, lângă subwoofer. Inițial pusesem subwoofer-ul sub scaunul din față, doar că lua din spațiul de picioare pentru pasagerii din spate. Ca subwoofer, inițiam montasem “Bomba” tot de la “Focal”. Sunetele se aud ceva mai bine la “Bomba”, are frecvența care pornește de la 20 vs. 50 la “iBus”. Doar că ocupa mai mult din portbagaj. L-am montat la “Logan 1”, parcă bass-ul se aude ceva mai plin acum la “Logan 1” (unde am montat “Bomba”) față de “iBus 2.0”.
Comment
-
Va salut, astazi am achizitionat difuzoare Focal IFR 165-2 si IFR 130 pentru Logan model 2018. Ce este drept, destul de piperate la pret in reprezentante dar numai la el le puteam gasi.
Curand vreau sa le montez, nu este foarte complicat, am toate sculele necesare montajului, singurul lucru care imi da oarecare emotii, este panoul de la usi, imi este teama sa nu rup ceva la el. Am observat ca intai se desprinde partea dinspre stalpul A si dupa aceea panoul. Am incercat sa scot blocul de comanda geamuri si am rupt 2 din cele 3 picioruse, este doarte rigid. Daca vor ceda clipsuri, se gasesc in magazine?
Dca stiti epatele demontat panou, cum sa scot blocul comanda geamuri, va rog sa ma ajutati cu informatii, poze, etc. Tutoriale am gasit doar pentru sandero, nu are come zile geamuri pe panou...
Comment
-
Salutări, mariusg! Felicitări pentru alegerea boxelor. Inițial am vrut și eu să le cumpăr, apoi am zis să iau altceva tot de la “Focal”. Îți recomand și subwoofer-ul “Focal iBus 2.0”, o să se schimbe puțin sunetul cu el. Doar să nu izolezi total portbagajul(dacă îl vei pube acolo), nu o să se mai audă așa cum trebuie. Chiar sunt curios cum se aud boxele recomandate de “Dacia” și “Focal”. Încă nu am ferestrele electice pe uși (am panourile de uși și butoanele), nu ar trebui să fie altfel decât cele fără butoane. Nu îți face griji,clipsurile nu se rup prea ușor, sunt făcute mai bine. Găsești clipsuri, costă 2 lei bucata (pentru “Logan” sunt 1 leu). Trebuie doar să pui ceva între panou și tablă, apoi să tragi până ies clipsurile. Atenție la clipsurile din partea de mijloc, acolo se mai poate rupe și suportul care le ține. Dacă ai timp, îți recomand să izolezi panourile de uși, să dai jos buzunarul și cotiera, pui mateiriale între cleme și cele de mai sus. Așa nu o să mai vibreze de la sunet. Încearcă să izolezi toată fața de ușă, neapărat trebuie să izolezi zonele unde se unesc plasticele.
Comment
-
Salutare!
Saptamana trecuta am facut update la HU...AM vandut fostul Pioneer http://www.be-loud.ro/produse/CD-Pla...er/MVH-X580BT/ si am cumparat Alpine http://www.be-loud.ro/produse/CD-Pla...INE/CDE-178BT/ ce i drept, l am gasit cu 250 lei mai ieftin decat in link.
Chiar daca este un model aparut in 2013, calitatea sunetului este cu mult vs Pioneer. Plus multe alte reglaje....
Daca nu gaseeam Alpine-ul mai ieftin...optam ptr http://www.be-loud.ro/produse/CD-Pla...eer/DEH-80PRS/
Inca studiez sa montez si un sub...nu ca am mare nevoie..dar zica sa nu omor boxele.Attached Files
Comment
-
Salutare, as vrea sa imi confectionez acele inele de distantare din MDF pentru difuzoarele de 16,5 cm si nu stiu interior/exterior ce diametru sa aibe fara sa desfac fata de usa. Ma puteti ajuta cu ceva dimensiuni? Si inca ceva, am citit cam toate paginile aici si nu mi-am dat seama daca pentru Logan II ph 2 pot pune pe spate difuzoare de 16,5 fara sa maresc gaura in tabla masinii, adica doar cu inele de distantare din MDF, aceleasi folosite pe usile din fata.
- Likes 1
Comment
-
http://forum-auto.caradisiac.com/mar.../sujet5539.htm
Am si 2 pdf-uri cu desenele, le pun mai tarziu.Last edited by emilian_rks; 14 October 2020, 19:37.
- Likes 1
Comment
-
Multumesc, chiar tutorialul asta il studiam dar grosimea inelului nu-mi dau seama daca este ok sa o fac de 15 mm/15mm sau trebuie mai lat? Am inteles ca inelul acela de 137mm intre gauri vine pe spate pentru a putea pune difuzoarele de 16,5 cm iar celalalt inel cu distanta de 167mm intre gauri vine pus pe fata. Revin, care sa fie grosimea lui, de cat este nevoie? Poate fi facut si din PAL, pentru ca nu gasesc MDF?
- Likes 1
Comment
-
Eu le-am luat de aici:
PER.PIC. SU23001-05X2 | Speaker frame; 165mm; Dacia,Nissan,Renault,Smart; 2pcs. - This product is available in Transfer Multisort Elektronik. Check out our wide range of products.
BASSER DMRENA04 | Spacer ring; MDF; 130mm; Dacia,Renault; impregnated; 2pcs. - This product is available in Transfer Multisort Elektronik. Check out our wide range of products.
Dar doar pe fata, ca pe spate am pus ovale.
20180310_111832_1.jpg 20180310_152053_1.jpg
- Likes 1
Comment
Comment