Salutari,
cateva intrebari in privinta defectelor ce apar pe vopsea sau lac in urma depunerilor de rasina.
S-a intamplat sa las masina parcata o vreme sub copaci, s-a depus pe capota, plafon si pe portbagaj rasini, pe care in necunostinta de cauza, le-am desprins folosindu-ma de niste servetele umede, ca apoi sa observ ca au desprins si o parte din lacul masinii. Ulterior, am descoperit ca exista solutii speciale care le indeparteaza fara sa atace, neaparat, si lacul de la vopsea. Ghinion.
A doua chestiune, e ca m-am trezit cu masina zgariata pe partea dreapta, probabil cineva a parcat sau a plecat din parcare prost, trecand aproape de masina mea si mi-a zgariat-o. O parte din zgarieturi sunt pana la grund (se vede gri), cateva sunt superficiale adica pe lacul masinii, iar altele sunt mai adanci, cred, deoarece sub ele se vede negru si nu gri. Am sa anexez poze sa se inteleaga mai bine despre ce vorbesc.
Nu avea rost sa ma apuc sa caut vinovatul, caci unde locuiesc eu sunt zeci de masini parcate in zona, si fiecare parcheaza pe unde apuca. E o problema de luni de zile, dar dat fiind ca se apropie momentul reviziei, voiam sa intreb daca garantia acopera astfel de defecte sau daca trebuie sa platesc eu pentru a le remedia.
Si in contextul asta, in care s-ar retusa atat defectele alea de la rasini cat si zgarieturile, vopseaua sau lacul care se folosesc la retus e la fel de rezistenta pe termen lung ca si cea originala, din fabrica ? Se vor observa diferente intre vopseaua originala si zonele de retus ?
Multumesc.

Comment