Salutare. Dețin un Logan MCV model 2011, benzina 1.6, 16V. In urma cu vreo 5 ani am montat și un gpl autorizat agr. Nu am avut niciodată probleme serioase cu mașina , sunt foarte incantat de ea. Problema a apărut vara trecuta, 2023, într-un drum foarte aglomerat de la Constanța la București, pe care am avut neșansa sa-l parcurg in 5 ore, într-una din zilele alea cele mai nașpa, pe căldură. M-am chinuit mult, cu tras pe dreapta și așteptat să se mai răcească, PTR că foarte repede îmi sarea temperatura la 6 liniuțe sau 8, chiar și până sus. M-am speriat, se stătea în coloana tot timpul, dar am reușit să termin drumul fără evenimente grave. Ce am constatat la întoarcere, nefiind aglomerat, e că motorul nu se încingea in mers, doar când torcea cu mașina pe loc. La sugestia mecanicului am înlocuit radiatorul aerului condiționat care avea fantele alea bușite și nu mai primea aer radiatorul din spate. Și am înlocuit și termostatul. Problema persista, deci, in mers, atâta timp cât are priza de aer, temperatura sta la 4 liniuțe in bord. Daca ajung acasă și dau cu spatele sa intru in curte, sare imediat la 6 liniuțe sau chiar 8. Daca are cineva vreo idee ce poate fi că sa nu o desfacă mecanicul din toate alea... Apreciez mult.
Martor Temperatura motor
Collapse
X
-
Primul lucru uitate când ai mai mult de 4 liniuțe, dacă merge gmv.
trebuie sa meargă continu pana scade la 4 liniuțe.
Am avut și eu aceeași problema cu 16.16 v
La mine urca la 6 liniuțe.
Avea siguranta aceea care e montata pe gmv arsa.
și nu trecea gmv-ul pe treapta 2.
(Am schimbat și termostatul ,e posibil sa nu deschidă complet.)
- Likes 1
-
Sonda de apa!!! E boala lor asta. Mai ai minim 5 thread-uri pe tema asta, cauta si vezi. Toretic ai putea sa diagnostichezi problema singur acasa.
Daca in mers se raceste, 100% e gmv-ul. Cand ajungi la 4 linii, porneste clima pe treapta 2 (astfel vei forta ventilatorul sa se porneasca) si vezi daca se mai incalzeste peste 4 linii. De preferat sa faci experimentul in trafic aglomerat. Daca nu se mai supraincalzeste, zic eu ca ar fi sonda de apa. Ori sonda, ori o rezistenta de pe gmv. Totusi eu imi pariez toti banii pe sonda de apa. Am patit de 2 ori la 2 masini diferite. Prima oara am fost la un electrician si m-a tinut acolo 2 ore pana a verificat toata electrica din jurul gmv-ului, ca sa constate la final ca e sonda de apa. A doua oara eram in trafic si a sarit apa la 8 linii. Nici n-am stat pe ganduri; am luat o sonda de apa noua de origine (50 de lei) si am inlocuit-o acasa.
Citeste celelalte thread-uri ca sa iti faci o idee, multi oameni au avut probleme si cu rezistenta aceea de pe gmv. Daca crezi ca nu te descurci, du-te la un electrician auto si te rezolva el. Succes!
- Likes 1
Comment
-
https://www.youtube.com/watch?v=cCU-HB56Jxw la minutul 5:03 - incearca sa scoti mufa respectiva si vezi daca porneste ventilatorul. Recomand sa mergi cu mufa scoasa pana la service, ca sa nu supraincalzesti motorul. Tot in zona aia o gasesti si la motorul 1.6 cu 16 valve, e aceeasi piesa.
Sa ne zici si noua ce ai rezolvat, sarbatori fericite
Comment
Comment