Boicotare benzinĂrii

Collapse
X
 
  • Filter
  • Time
  • Show
Clear All
new posts

  • Boicotare benzinĂrii

    Haideţi să încercăm să chemăm la boicot cât mai mulţi şoferi pentru dacă doar constatăm resemnaţi creşterea neîncetată a preţurilor carburanţilor şi nu luăm o minimă atitudine, înseamnă că asta merităm, exploatare la sânge. E clar că nu se vor opri niciodată creşterile astea aberante şi speculative de preţuri, interesele grupărilor transnaţionale fiind prea mari ca să se împiedice de cioturi ca noi, dar măcar putem să încercăm să le facem un duş rece. În zilele pe care le vom conveni cu toţii, haideţi să facem un mic efort să renunţăm la confortul maşinii şi să luăm transportul în comun, bicicleta, trotineta, calul, rolele, orice care nu are nevoie de carburant ca să ne deplaseze şi să-i lăsăm puţin cu ochii în soare.
    Propun să stabilim aşadar, în primă fază, 2 zile de boicot. Pentru asta, deschid şi un sondaj în care vă rog să votaţi varianta de 2 zile care vi s-ar părea cea mai potrivită dintre cele pe care le propun. Acţiunea are şanse să dea roade în vreun fel numai dacă vom fi mulţi şi uniţi. Votaţi cele 2 zile şi haideţi să ne unim protestul !
    46
    2, 3 mai
    52.17%
    24
    9, 10 mai
    34.78%
    16
    16, 17 mai
    0.00%
    0
    23, 24 mai
    4.35%
    2
    30, 31 mai
    8.70%
    4

    The poll is expired.

    sigpic

  • #2
    S-a mai incercat,probabil o sa se mai incerce...oricum efectul tinde catre 0 !!

    De ce? Pentru ca pretul benzinei nu este de 6 lei !! Este nesemnificativ in comparatie cu taxele care aduna acesti 6 lei. In pretul benzinei sunt introduse fel si fel de taxe (ex: taxa de drum ...de parca am avea noi drumuri) !

    Never ever nu se va rezolva ceva cu boicotul benzinariilor...decat o scadere a consumului pe termen scurt !

    Singura solutie veritabila este sa ne adunam toti in fata guvernului si sa dam jos spurcatii care sunt acum la putere ! Dar nici asa nu vom rezolva mare lucru in mod diplomatic ; singura solutie ramanand clasicele furci si topoare !!

    Comment


    • #3
      Daca s-ar boicota o anumita companie ar avea un impact mai puternic si ar fi si pe un termen mai mare...asta cu 2 zile e praf in ochi, pana la urma tot trebuie sa iei.Daca se alimenteaza numai de la o companie, celelalte trebuie sa faca ceva, si au putine variante:ori mai lasa din pret, ori isi strang jucariile si pleaca.

      Comment


      • #4
        Văd că 2-3 mai e opţiunea preferată. Ce zic şi ceilalţi un milion de şoferi, stabilim 2-3 mai data boicotului ? Am zis să începem cu 2 zile aşa, să probăm câţi oameni din ţara asta mai au încă coloană vertebrală ca să ia atitudine. După cele două zile vom avea un feedback de la toţi şi astfel, o dimensiune a amplorii protestului nostru. Dacă este promiţătoare, vom continua cu ceva mai amplu. Dacă însă vom fi lătrat doar ca nişte chihuahua la elefanţi, atunci o să ajungem să mai scoatem maşina din parcare doar de sărbători.
        sigpic

        Comment


        • #5
          Da' in puii mei parca se lauda bobu ca sa ingheta pretul la carburanti dar vad ca sunt vorbe goale ca pretul continua sa creasca. Si nu inteleg cu draku de tot scumpesc benzinarii in conditiiile unui dolar care scade si acum e la 2.74

          Comment


          • #6
            In luna mai, cik, Rusia sisteaza exporturile de petrol din cauza deficitului de pe piata interna rusa,=> motiv de noi scumpiri..ajunge spre 6 lei cel mai naspet sortiment de benzina

            Comment


            • #7
              mortii mami lor...au zis ca a scazut pretul motorinei si a crescut cel al benzinei..nici vorba azi am bagat de la MOL de 20 ron(saracia) si am bagat motorina evo diesel cu 5,71 ron /L fata de 5,55 acum 1 sapt!! deci ce sa mai zic trebuie sa le dam foc =- am votat 9-10 mai si argumentez de ce..treaba trebuie bn pregatia 2-3 mai ar fi prea din 'scurt' asa sa afle toata tara si in data de 9-10 sa nu alimenteze nimeni dar nici cu o zi inainte sa faca plinul ) cum au mai facut.=-
              Last edited by slim_daddy40; 30 April 2011, 12:52.

              Comment


              • #8
                SISTEM STRICAT ... tara nenorocita de niste amaruri venite la conducere...sper ca regreta din plin acum cei care au votat cu base & co. ... trebuie facut ceva ...o sa ajungem sa ne vindem masinile daca mai creste mult benzina...eu sunt de acord cu boicotul

                Comment


                • #9
                  Eu il vad vinovat pe basco si bobu pentru pretul asta asa de mare in primul rind ca au ridicat tva-ul la 24% si in al doilea rind ca sunt prea multe taxe si accize in pretul carburantilor.

                  Va dati seama ca de ar reveni la tva la 19% si ar scoate macar o parte din taxele din benzina pareu pun ca pretul ar fi acum undeva la 4 lei.

                  Comment


                  • #10
                    Va agitati degeaba ,preturile sunt dictate de afara,vedeti ca n-au nici o putere nici cei din conducere,Tara e condusa din afara ,ai nostrii sunt doar niste executanti.traim in zona euro platim in euro ,asta ,, am vrut in 89,, ,, na teapa.,,

                    Comment


                    • #11
                      Originally posted by usr1 View Post
                      Va dati seama ca de ar reveni la tva la 19% si ar scoate macar o parte din taxele din benzina pareu pun ca pretul ar fi acum undeva la 4 lei.
                      Daca faci un calcul simplu diferenta de tva de la 19 la 24 e de 5% iar in aproximarile tale e vorba cam de 30% din pretul actual. De ce s-a scumpit ieri benzina daca tva-ul e acelasi ? Altele sunt problemele - accize, import, razboaie...

                      Comment


                      • #12
                        Cel mai bine ne pregatim frumos sa mergem in fata Guvernului ! Altfel nu se rezolva nimic.

                        Anuntam toate cluburile auto,impartim/lipim fluturasi,facem ceva calumea!

                        Nu stiu de ce incercati sa va razbunati pe benzinarii,pentru ca ele nu au nicio vina!

                        Comment


                        • #13
                          sunt de acord cu CataLiNNN trebuie facut ceva protest la guvern ,degeaba le stresam cu marunti pe domanele de la caserie ca ele n-au nici o vina ,de vina sunt "baieti care au marit tva ,acize, taxe
                          ala cu ned 4 sped ... sigpic

                          Comment


                          • #14
                            Iată ce rău o duc americanii, sărmanii ! Cum o fi să plăteşti 0,79 $ / litru ?
                            Sunt sigur că majoritatea ştie că sforile care se trag în afacerile cu petrol depăşesc graniţele acestei ţări şi prerogativele acestui guvern funebru dar mă încăpăţânez să cred că putem să-i determinăm să oprească scumpirile aberante şi chiar să revină la un nivel rezonabil. Cine nu e ferm convins că trebuie spus stop acestor căpuşe ale petrolului să doarmă liniştit în continuare şi să aibă decenţa să nu se mai vaite cu ipocrizie legat de scumpiri.
                            Aşadar 2-3 mai e în continuare opţiunea preferată. Dacă e ceva ce ne arde, nu cred că avem nevoie de 2 săpt să votăm. Susţin şi eu 2-3 mai !
                            Last edited by ibuzescu; 30 April 2011, 15:38.
                            sigpic

                            Comment


                            • #15
                              n-are rost sa ne mai agitam, dragi colegi de suferinta
                              n-ati auzit ca asta micu' de respira greu (a se citi BOC) vrea sa vanda si restul actiunilor de la petrom?
                              o sa ne comande austriecii cum vor ei...deh cred si eu la salariile lor de 3-4000 de euro isi permit sa dea si 2 euro pe benzina
                              practic asta e problema la noi: nu e benzina scumpa ci avem noi salarii nesimtit si ridicole de mici....sa-l vad si eu pe boc cum traieste o luna cu 200 de euro
                              astia vand tot din tara....o sa ajungem sclavii strainilor

                              Comment

                              Working...
                              X
                              Anulare DPF
                              Politica de Securitate Google