Salut.
Mă tot bate gândul să schimb loganul din dotare dat fiind faptul că a împlinit în mai 10 ani. maşina dpdv tehnic este în stare perfectă dar am probleme cu rugina (cam peste tot), plus că un tâmpit mi-a agăţat maşina pe toată partea laterală (cea cu şoferul) şi arată deplorabil. Dacă mai pun şi faptul că trebuie să schimb anvelopele (nu am nici de vară nici de iarnă bune) observ că ar fi ceva cheltuială (cca. 1500 - 2000 euro) cu aceste probleme. Mai pune că se apropie revizia şi trebuie să schimb distribuţie şi toate cele, în 2-3 ani poate apare din nou rugina. Mai mult nu am nici ABS, nici climă şi mi-e foarte greu să simt conformt şi siguranţă în acestă maşină. Nu mă pot folosi de ea nici la drumuri lungi (gen concedii) pentru că mori până la destinţie de dezhidratare, de aceea folosesc cealaltă maşină, a soţiei, un Citroen C3 dotat suficient cât să simt conform şi siguranţă dar din păcate nema spaţiu. Am mai luat în calcul şi faptul că nu o voi putea vinde pe viitor (datorită taxei mari, cca. 1300 euro) şi poate se termină şi rabla în viitor, aşa că m-am gândit să o dau la remat pentru 6500 lei.
Am luat în calcul următoarele autoturisme care mie îmi plac deci nu are rost să comentăm despre altele, respectiv:
Logan MCV
Hyundai Elantra 1,6 l 132CP
Toyota Corolla 1,33 l 100CP sau 1,6 l 132CP.
În momentul când am umblat după oferte am constatat că MCV-ul mă costă în varianta pe benzină aproape la fel cât cele două, drept pentru care cred că am să renunţ la MCV.
Astfel, dintre cele două (care sunt apropiate ca preţ, Hyundai 11.500 - 12.500 euro + 1 rablă şi Toyota 11.700 - 13.500 euro + 1 rablă) nu ştiu la care să mă opresc. Ambele au avantajele şi dezavantajele lor, nu vreau să discutăm despre dotări sau alte chestiuni asemănătoare (garanţie, etc), ci doar să mă sfătuiţi ce credeţi că ar trebui să aleg şi de ce (mai mult din punct de vedere tehnic). Poate din experienţa proprie sau din a unor apropiaţi puteţi să-mi daţi o părere vis-a-vis de cele două maşini. Preţul mi se pare foarte bun şi cred că ar fi o ocazie acum să schimb maşina. Maşinile nu duc lipsă de dotări niciuna deci acestea sunt conforme noilor mele cerinţe dar pur şi simplu NU MĂ POT HOTĂRÂ. Am un pic de afinitate pentru una din ele (nu vă spun ca să nu vă influenţez cumva) dar parcă aş mai vrea nişte sfaturi dacă acestea vor fi relevante.
Cu mulţumiri.

Comment