Discutii despre orice, mai putin pe teme politice

Collapse
This is a sticky topic.
X
X
 
  • Filter
  • Time
  • Show
Clear All
new posts

  • Viitorul Executiv PSD promite majorarea salariului minim la 1.450 de lei şi majorarea pensiei minime la 520 de lei, majorare de 30%.
    Doar majorarea punctului de pensie şi a pensiei minime ar însemna un efort bugetar suplimentar de 7,6 miliarde de lei. De asemenea, PSD promite să majoreze bugetul Sănătăţii cu 5,4 mld de lei şi cei al Educaţiei cu 5,3 mld de lei. Deficitul bugetar asumat este de 2,7% din PIB, însă bugetul este construit pe o creştere economică extrem de optimistă, de 5,5%, pentru 2017, cu mult peste estimarea Comisiei Europene de 3,9%. Potrivit datelor PSD creşterea economică nu va fi făcută cu cheltuieli de investiţii suplimentare, ci din consum. De asemenea, PSD îşi asumă cea mai mare ţintă de absorbţie a fondurilor europene, de 26,4 mld. de lei, încondiţiile în care vârful absorbţiei, atins în 2015 a fost de 24,5 mld. de lei. Iar proiectele pentru exerciţiul financiar 2014-2020 nici măcar nu au fost scrise, cu atât mai puţin depuse pentru a trage bani europeni. Punctul de pensie, în viziunea PSD, va creşte de la 1 ianuarie 2017 la 1.000 de lei. Impactul bugetar este de 3 mld de lei, impact care nu este inclus în cheltuielile toale de 275,6 mld. de lei asumate în draftul de buget prezentat. De asemenea, majorarea salariilor din Educaţie şi Sănătate la 15% de la 1 ianuarie, respectiv 20% la 1 martzie, nu este cuprinsă în draftul de buget al PSD. Investiţiile asumate rămân neschimbate, respectiv de 23,8 mld de lei. Asta rezultă că majorarea economică va fi bazată pe consum şi nu pe investiţii. dacă adunăm toate majorările de buget asumate, însă, cheltuielile totale ajung la 294 de miliarde de lei şi nu 275 de miliarde de lei, cât şi-au asumat în buget.

    Sursa
    S-a terminat campania electorala, s-a terminat si laptele si mierea. A venit timpul sa ne trezim la realitate, 2 ani de zile niciun ales nu isi va mai aduce aminte de alegatori, pana la alegerile europarlamentare si prezidentiale, 2 si, respectiv 3 ani de zile.

    Comment


    • Originally posted by jonnie007 View Post
      Pai ce sa faca Fane daca n-au fost in parlament sau guvern?! Au facut treaba in mediul privat sau prin asociatii non profit.
      Cu astia e ca si cum te duci la service sa-ti schimbi distributia si vine unul si zice: "esti pe mâini bune, asta care va face lucrarea n-a mai lucrat în service, n-a mai facut mecanica, asa ca nu te fura, nu te pacaleste.

      Originally posted by B997NDL View Post
      stai la rand. am dosarul lui de mult timp.
      Tu ai niste fixuri si atât. Cum zice cineva ceva care nu-ti pica bine e antenist si pesedist.

      Comment


      • Fanez pai stai asa...ca prefer um mecanic care nu a mai lucrat in service, nu a mai facut mecanica...dar nu fura si nu te pacaleste...decat unul care a lucrat in service, a facut numai tampenii...si nici el inainte nu a facut mecanica...dar pe langa faptul ca facut tampenii...cu singuranta o sa te fure.

        Comment


        • RIP România!
          Ĩnainte de alegeri, un ziarist îl întreabă pe un nene de la ţară, mai în vârstă:
          - Bade, mata cu cine votezi ?
          - Poi... cu comuniștii !
          - No, da de ce ?
          - Iaca, pe vremuri or venit liberalii si ne-or zis că ne fac pod. Vezi o urma de pod ?
          - Nu.
          - Apoi or venit ţărăniştii şi or zis că ne fac moară. Vezi vreo moară?
          - Nu.
          - Ei, când or venit comuniştii, or zis că ne iau tot. Şi ne-or luat. Ăia oameni de cuvânt !!!

          Comment


          • Originally posted by bolovan View Post
            Fanez pai stai asa...ca prefer um mecanic care nu a mai lucrat in service, nu a mai facut mecanica...dar nu fura si nu te pacaleste...
            Când o sa ai nevoie de dentist sa cauti un frizer care n-a facut medicina, n-a lucrat în sistemul sanitar dar te costa ieftin si lucreaza îngrijit, are si halat alb...

            Comment


            • Deja ati luat-o pe aratura comparand situatii ipotetice.

              Comment


              • Discutii despre orice va trece prin cap

                Fane e cu PSD. Se vede din cursa Melbourne-New York operata de Quantas!
                E pledoaria tipica PSD...promitem si nu facem!
                Furia roja prinde bine la astia cu maxim 8 clase, care pot fi imbarligati cu povesti de mecanica si stomatologie.
                Keep walking...

                Comment


                • Originally posted by Fanez View Post
                  Când o sa ai nevoie de dentist sa cauti un frizer care n-a facut medicina, n-a lucrat în sistemul sanitar dar te costa ieftin si lucreaza îngrijit, are si halat alb...
                  permite-mi sa zic, cu toata admiratia, fara nici cea mai usoara urma de intentie de a injura, un sincer "da-te dreq, ce tare..."

                  pesedist, nepesedist, Fanezule, ai "comis-o" elegant. suma, produsul si factorialul respectelor...
                  Democratia nu inseamna ca faci ce vrei, ci ca ai dreptul sa faci ceea ce trebuie.

                  Comment


                  • Originally posted by Fanez View Post
                    Tu ai niste fixuri si atât. Cum zice cineva ceva care nu-ti pica bine e antenist si pesedist.
                    eu i-am zis de mult timp asta, dar zice ca am fixuri.
                    am un fix, cum recunosc lozincile psd - antene, cum le subliniez,
                    ca sa nu scape ale(r)gatorilor.

                    Originally posted by jonnie007 View Post
                    Furia roja prinde bine la astia cu maxim 8 clase, care pot fi imbarligati cu povesti de mecanica si stomatologie.
                    problema e mult mai grava. am vazut si oameni cu pretentii "telectuale" care au fost brain washed. nu prea avem sanse sa scapam de ei, decat daca emigram.
                    Last edited by B997NDL; 12 December 2016, 20:22. Reason: Automerged Doublepost

                    Comment


                    • Am văzut ca este cu PSD, inclusiv o colega cu doctorat era convinsa ca urmează alegeri prezidențiale și aștepta sa-l dea jos pe Johannis.

                      Comment


                      • Ganditi prea complicat.
                        Pentru omul de rand:

                        PNL=PDL= aia care au taiat salariile si pensiile
                        PSD=aia care au dat inapoi ce au taiat primii.

                        Imi spuneti si mie cum sa voteze nea Gica paznic la scoala, PNL?
                        Acu', pe buna dreptate.

                        Zilele decaderii PNL au inceput cand a fuzionat cu PDL.

                        Comment


                        • Originally posted by aris86 View Post
                          @Cherubinio, înainte sa mai arunci vina și cu noroi pe cei din TR, tara este roșie...
                          Unde dai și unde crapă!!!! (adică ce zic eu și ce-nțeleg unii care nu se duc la vot, dar apoi se trezește conștiința-n ei și comentează aiurea).
                          Unde ai văzut tu că am dat cu noroi în Teleorman?????? Când am auzit dimineața pe la 10 că Teleormanul este în topul județelor fruntașe dpdpv al participării la vot, m-am gândit imediat la condamnarea absolut grotescă pe care a primit-o Liviu Dragnea. Cred că în nicio țară normală din lumea civilizată un om nu poate fi urmărit penal (darămite să fie și condamnat!) pentru că îndeamnă oamenii să meargă la vot.
                          Pe de altă parte, observ că pe-aici sunt numai oameni „de dreapta” și cred că din acest motiv voi fi foarte hulit pentru ceea ce am scris mai sus despre Dragnea.

                          P.S. aris86, poate că țara este „roșie” și din cauza celor care nu se duc la vot, că „n-au cu cine să voteze”, dar pe care nu-i duce capul că s-a inventat, pentru astfel de situații, anularea votului.

                          Originally posted by mr.K View Post

                          Romanii sunt mari admiratori ai hotilor. Ei insisi ar fura, daca exista sanse mari ca sa nu fie prinsi.
                          Am auzit des in ultima perioada: "si ailalti fura, dar mai dau si la populatie cate ceva".
                          mr.K, ai atins o „coardă sensibilă” pentru cei care încă mai cred în lozincile alea cu „mărețul popor român, sanchi-balamale...”).
                          Adevărul este că clasa conducătoare a unui popor nu poate fi mai bună decât însuși poporul din care provine. Fie că ne convine, fie că nu, toți ăștia numiți PSDPNLALDEUSRPMPPRUBLABLABLA... sunt o oglindă fidelă a poporului. Când ne uităm la ei, trebuie să ne gândim că de fapt ne uităm cum am arăta noi înșine, dacă am ajunge la nivelul lor.
                          Last edited by Cherubino; 12 December 2016, 21:08. Reason: Automerged Doublepost
                          M-am născut cu prea puține degete mijlocii în raport cu lumea în care trăiesc.

                          Comment


                          • Acoperiti (gen NDL) sau neacoperit (gen jonnie007) am sa repet ce am mai scris pe aici (pe forum): nu s-a inventat formatiunea politica pe care s-o simpatizez. Am votat ieri dar nu cu psd, nu cu pnl, nu cu usr, nu cu pmp. N-am avut de castigat nimic cu nimeni de la Iliescu pana la Iohannis. Pur si simplu am zis ce am constatat si cum am vazut eu treburile. Din pacate pentru unii si din fericire pentru mine nu stau pe feisbuc sa-mi spal creierul. Am defectul de a analiza ambele tabere si pe acuzatori dar si pe acuzati apoi sa filtrez informatiile (sunt mai sceptic asa. .. nu prea halesc din prima orice gogorita mi se arata).

                            Comment


                            • Am votat ieri dar nu cu psd, nu cu pnl, nu cu usr, nu cu pmp.
                              Ai votat cu Udrea?

                              Comment


                              • Originally posted by IancuMIC View Post
                                Sa-i spuna cineva tipei astea ca... e gata; s-a terminat.
                                http://www.agerpres.ro/politica/2016...joaca-21-20-08
                                A inteles pana la urma, ce-i drept mai greu; mai bine mai tarziu decat...maine.


                                Potrivit unor surse, Ilie Bolojan a demisionat din funcţia de secretar general PNL, iar Cristian Buşoi de la şefia filialei Bucureşti.


                                Mai multi lideri ai PNL, i-au cantat Alinutei aceasta melodie.
                                Last edited by IancuMIC; 12 December 2016, 21:42.
                                Degradarea unei societati, incepe cu criza morala profunda a acesteia.

                                Comment

                                Working...
                                X
                                Anulare DPF
                                Politica de Securitate Google