Discutii despre orice, mai putin pe teme politice

Collapse
This is a sticky topic.
X
X
 
  • Filter
  • Time
  • Show
Clear All
new posts

  • Johannis propune referendum, ca dialog social privind regimul celor doua ordonanțe de urgenta. O fi bine/rau, om trai și om vedea.

    Şeful PSD, Liviu Dragnea, este contrazis chiar din interiorul partidului. Legat de afirmaţia acestuia, potrivit căreia, aseară, la protestul de la Universitate, preşedintele Klaus Iohannis s-a aflat în fruntea unei mineriade, Mihai Chirica, vicepreşedintele PSD spune că nu se pune problema unei lovituri de stat şi că astfel de evenimente, de regulă, se orchestrează într-o altă manieră. În plus, liderul organizaţiei PSD Iaşi, crede că planul guvernului de a introduce graţierea trebuie explicat mai bine. Acelaşi Mihai Chirica spunea, în decembrie, că Sevil Shhaideh nu a fost cea mai inspirată nominalizare pentru funcţia de premier.

    Şeful PSD, Liviu Dragnea, este contrazis chiar din interiorul partidului. Legat de afirmaţia acestuia, potrivit căreia, aseară, la protestul de la Universitate, preşedintele Klaus Iohannis s-a aflat în fruntea unei mineriade, Mihai Chirica...


    Ăștia nu se mai înțeleg nici intre ei, darămite intre popor și PSD. )
    Last edited by aris86; 23 January 2017, 19:46. Reason: Automerged Doublepost

    Comment


    • Prin urmare, vom avea referendum pe o tema sensibila, al carui rezultat este imprevizibil.
      In acest fel vrea Johannis sa intoarca votul popular, iar cel care va castiga nu va fi, in nici intr-un caz poporul roman.
      Iata cum un presedinte, care are cu totul alte atributiuni, arunca tara in razboi.
      ...
      Despre momentul in care liderul useristilor vine cu fatita de doar 6 luni, la miting, nu doresc a comenta; au facut-o destul altii.
      Degradarea unei societati, incepe cu criza morala profunda a acesteia.

      Comment


      • Originally posted by Seba View Post
        Radu Tudor ar tebui in prima faza sa se uite in oglinda si sa se intrebe sincer daca ii place ce vede.
        pe asta l-am vazut in afi palace la nici 2m de mine. nu stiu ce m-a tinut s a nu-i dau o flegma. adica stiu, nu eram singur, dar astia ar merita "evenimente" din astea.
        un sincer si din inima "baga-mi-as .... in ma-ta" si o mare flegma. ca de sarbatori.

        Originally posted by IancuMIC View Post
        ar cel care va castiga nu va fi, in nici intr-un caz poporul roman.
        Iata cum un presedinte, care are cu totul alte atributiuni, arunca tara in razboi.
        de ce n-ar castiga poporul roman ?! ce e in puscarie trebuie sa ramana in puscarie.
        de ce nu s-a dat niciodata "gratiere" soldatilor in termen ?! cand se facea armata. aia meritau, nu dragnea, ponta si toti astia in zeghe.

        cum arunca tara in razboi ?! chiar mi-as dori, ca prea multi cretini sunt in tara.
        Last edited by B997NDL; 23 January 2017, 20:07. Reason: Automerged Doublepost

        Comment


        • Originally posted by B997NDL View Post
          ce ar fi de dovedit, cand postezi comentariile si "ideile" de pe antena 3 cu copy paste ?!


          Originally posted by vitriol View Post
          Exact! Zici ca vorbesc cu Gadea&Co.
          De unde stiti voi, daca nu va uitati la antena3?

          Originally posted by aris86 View Post
          Johannis propune referendum, ca dialog social privind regimul celor doua ordonane de urgenta...
          Am inteles ca nu-i permite constitutia sa faca referendum pentru asta.
          Last edited by Fanez; 23 January 2017, 20:18.

          Comment


          • Romanii au șansa să demonstreze ce tara își doresc: tara democrata și libera sau comunist și mafiot, în care hoția este ridicata la rang de suveranitate.

            Originally posted by Fanez View Post
            Am inteles ca nu-i permite constitutia sa faca referendum pentru asta.
            Jurnalistii de la Antena 3 și RTV? )
            Last edited by aris86; 23 January 2017, 20:19. Reason: Automerged Doublepost

            Comment


            • Nedelica, da ce-i cu limbajul asta?
              Ai impresia ca o injuratura nu e tot injuratura chiar daca folosesti bip-ul?
              ...
              Cand o sa fii mai putin agresiv, o sa intelegi ca referendumul asta nu va insemna decat o lupta intre presedinte &co si psd, dusa prin intermediul cetatenilor. Asta a dorit presedintele incepand cu 12dec; acesta nu e decat un prilej de a-si reface pozitia pierduta dupa alegeri.
              LE
              Nea Fane, ii permite Constitutia; dupa consultarea Parlamentului.
              Degradarea unei societati, incepe cu criza morala profunda a acesteia.

              Comment


              • În primul rând, mâine nu se „comemorează” unirea (poate doar în creierul președintelui), ci se aniversează acest moment din istoria noastră iar în al doilea rând Iohannis și-a bătut joc în mod mizerabil de solemnitatea momentului prin discursul partizan rostit. Nu era momentul acum pentru astfel de spălări ale rufelor în public.
                Referitor la referendum, acesta este inutil și nu face altceva decât să ne dezbine și mai mult. Președintele a declarat că vrea ca poporul să se exprime dacă este sau nu de acord cu adoptarea prin ordonanță a legii grațierii. Buuun. Să zicem că referendumul va fi validat (eu unul n-am de gând să mă prezint la vot pentru așa ceva) și că rezultatul îi va fi favorabil președintelui. Păi în acest caz, guvernul o să zică foarte bine, nu mai dăm ordonanțe în domeniu, ci trecem proiectele prin procedură parlamentară. La vot în parlament majoritatea va trece aceste legi iar Iohannis nu mai poate decât să retrimită legea la parlament înainte de a fi nevoit s-o promulge. Păi nu înseamnă asta că s-a făcut referendumul degeaba?
                Pe de altă parte, ar fi decent din partea coaliției de guvernare să vină cât mai repede posibil în fața publicului și să spună clar că renunță la ideea ordonanțelor și că vor trece aceste legi prin parlament, moment în care Iohannis ar cam rămâne în fundul gol cu referendumul său cu tot.
                M-am născut cu prea puține degete mijlocii în raport cu lumea în care trăiesc.

                Comment


                • Originally posted by IancuMIC View Post
                  ...
                  Despre momentul in care liderul useristilor vine cu fatita de doar 6 luni, la miting, nu doresc a comenta; au facut-o destul altii.
                  Astuia n-ai ce sa-i ceri, de unde ti-ar da? dar erau la miting si alti oameni care pareau normali, despre astia ziceam mai sus.

                  Originally posted by aris86 View Post
                  Romanii au ansa s demonstreze ce tara îi doresc: tara democrata i libera sau tara mea în care puscaria este ridicata la rang de suveranitate.
                  Asa ai vrut sa scrii cu alte cuvinte?
                  Last edited by Fanez; 23 January 2017, 20:44. Reason: Automerged Doublepost

                  Comment


                  • eu nu inteleg ce se bate atat moneda pe faza cu dezbinatul.
                    eu chiar vreau sa fiu dezbinat, mai ales ca nu ii inghit pe vreo 70-80% dintre romani.
                    de unde atata unire cand avem interese total diferite ?!! orice roman zice ca
                    "decat sa planga mama, mai bine sa planga ma-sa" si oricare, pus in situatia potrivita, ti-ar lua gatul. asa ca sunt satul de fratia dintre romani.

                    Comment


                    • Originally posted by aris86 View Post
                      Romanii au șansa să demonstreze ce tara își doresc: tara democrata și libera sau comunist și mafiot, în care hoția este ridicata la rang de suveranitate.
                      Acesta va fi unul din sloganurile cel mai des folosit de care Johannis&co, in campania dinaintea referendumului. Cu alte cuvinte, se manipuleaza grav; in sensul in care votul majoritar va fi impotriva celor doua OUG uri, va fi defapt un vot impotriva psd si pro Johannis, ceea ce va fi o mare prostie.
                      ...
                      Va vine sa credeti sau nu, vor fi cetateni care vor vota doar impotriva celor doua proiecte, nu si impotriva programului psd. Daca ignoram votul din dec si consideram ca doar rezultatul referendumului, este cel care conteaza, atunci se poate vorbi despre o tentativa de atac asupra democratiei, asta daca recunoastem ca votul din dec. a fost unul democratic. Ca n-a iesit cum doareau unii, asta e; peste 4 ani poate lucrurile vor sta altfel.
                      Last edited by IancuMIC; 23 January 2017, 20:52.
                      Degradarea unei societati, incepe cu criza morala profunda a acesteia.

                      Comment


                      • Originally posted by Fanez View Post
                        De unde stiti voi, daca nu va uitati la antena3?
                        Eu n-am zis niciodata ca nu ma uit. Pot sa ma uit si la unii, si la altii, apoi sa trag singur concluziile. Nu ma uit doar la cei care imi canta in struna.
                        sigpicI don't want you to think like me, i just want you to think.

                        Comment


                        • Aha. Deci nu te uiti doar la digi24 si realitateatv deci.
                          La realitateatv l-am auzit pe Dl. Presedinte spunand ca avem "televiziuni obediente" si ca oamenii au dat lovitura de gratie statului de drept. I-au dat o lovitura statului de drept sau nu mai inteleg eu germana?

                          Comment


                          • Nenea Iancu, eu voi vota împotriva proiectelor, nu împotriva PSD. Nu sunt pro Johannis, în aceasta ecuație sunt 2 legi, nu e nimeni împotriva celuilalt. PSD sa pună mana sa facă ce a promis, nu sa-si albească colegii care cotizează la partid. Ai călcat pe bec, plătești ce atâta tevatura.
                            Cei care nu merg sau susțin ordonanțele, nu au decât sa empatizeze cu pușcăriașii, înseamnă că se complac în aceasta situație și le face jocul tuturor politicienilor.

                            Comment


                            • Originally posted by aris86 View Post
                              Nenea Iancu, eu voi vota împotriva proiectelor, nu împotriva PSD. Nu sunt pro Johannis...
                              Exact ca ai votat impotriva psd si pro Iohannis se va considera si trambita. Propaganda va zice ca votul contra proiectelor este egal cu votul impotriva psd.

                              O tot ard astia la televizuina pupincurista cu legea amnistiei. Nu e deloc vorba de amnistie dar ei stiu foarte bine cum sa manipuleze.
                              Last edited by Fanez; 23 January 2017, 21:38. Reason: Automerged Doublepost

                              Comment


                              • Cum nu sunt de acord toti cu bossu' cu glod in buletinul de Teleorman, incep amenintarile. Numai in PCR trebuia sa fie consens, deunde rezulta ca PSD=PCR.

                                Mihai Chirica, vicepreşedinte PSD şi primarul municipiului Iaşi, nu a fost de acord cu părerea preşedintelui PSD Liviu Dragnea, potrivit căreia protestele şi participarea preşedintelui Klaus Iohannis pot fi asimilate unei lovituri de stat. În replică, Codrin Ştefănescu, secretar general adjunct al PSD, a anunţat că va propune excluderea lui Chirica din PSD.
                                Iar Chirica a vorbit chiar obiectiv.

                                „Nu cred că asistăm neapărat la o lovitură de stat. O lovitură de stat în primul rând se programează de cei care vor să preia puterea. În momentul de faţă, nu s-a arătat neapărat o structură care vrea să preia puterea. Prin urmare, e un val de emoţie", a declarat vicepreşedintele PSD Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi, la RFI.
                                Chirica a criticat prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis în Piaţă. „Nu a fost potrivită, pentru că nu putea aduce un element de discuţie între să spunem tabere, dacă putem vorbi despre tabere, ci dimpotrivă, a incitat o parte dintre manifestanţi, astfel încât pe acest fond nu se poate ajunge la o exprimare reală a unei democraţii”, a spus Chirica.
                                El a susţinut că PSD nu va organiza contramanifestaţii: „PSD cu siguranţă nu va organiza contramanifestaţii, ăsta-i un lucru cert, motiv pentru care nici nu cred că se va pune vreodată în discuţie acest lucru. Sigur, la nivelul conducerii centrale se va lua o decizie în acest sens şi probabil că în zilele următoare va fi făcută publică”.
                                Si apare la rampa slugoiul lui Dragnea:

                                Din păcate, pe lângă adversarii din Sistem, care ne lovesc cu maximă obrăznicie există şi una, două voci în interiorul PSD care nu ne reprezintă şi care exprimă puncte de vedere ale adversarilor poporului român. Cu această ocazie, ţin să îl anunţ pe domnul Mihai Chirica, preşedintele PSD Iaşi şi primarul acestui municipiu, că este o două oară când critică public poziţiile şi deciziile domnului preşedinte Liviu Dragnea, ceea ce îl aşează în grupul celor din afara partidului şi în afara valulului popular din 11 decembrie“, a spus Codrin Ştefănescu pentru stiripesurse.ro.
                                „Eu sunt unul dintre cei care vor propune excluderea din partid a lui Mihai Chirica şi, de altfel, acesta este un mesaj pe care îl transmitem eventualilor «chirici», puţini la număr, care vor să se plaseze în afara partidului că astfel de atitudini nu sunt agreate în PSD. Nu vom da înapoi şi dacă este nevoie, inclusiv în rândurile noastre, vom lua deciziile care se impun“, a susţinut Ştefănescu.
                                Mihai Chirica, vicepreşedinte PSD şi primarul municipiului Iaşi, nu a fost de acord cu părerea preşedintelui PSD Liviu Dragnea, potrivit căreia protestele şi participarea preşedintelui Klaus Iohannis pot fi asimilate unei lovituri de stat. În replică, Codrin Ştefănescu, secretar general adjunct al PSD, a anunţat că va propune excluderea lui Chirica din PSD. 

                                Deci, esentialul ca nu ai voie sa critii public poziţiile şi deciziile domnului preşedinte Liviu Dragnea. Mai ales ca e a 2-a oara, prima oara a spus ca turcoaica nu e buna de premier.

                                A crescut asta in ochii mei. E mare lucru sa ai cojones in ziua de azi in Romania.
                                Pe de alt aparte, pun pariu ca pagana de la ministerul dezvoltarii a sters de pe harta investitiilor judetul Iasi. Asa se lucreaza in pesede.

                                Ar fi fain ca maine, de Ziua Unirii, sa cerem separarea Moldovei. Apoi Ardealul sa ceara asta. Sa ramana dracului republica Teleorman.
                                Last edited by mr.K; 23 January 2017, 21:59.

                                Comment

                                Working...
                                X
                                Anulare DPF
                                Politica de Securitate Google