Discutii despre orice, mai putin pe teme politice

Collapse
This is a sticky topic.
X
X
 
  • Filter
  • Time
  • Show
Clear All
new posts

  • N-a luptat nimeni pe baricade la revolutie, stai linistit.
    Din septembrie "revolutionarii" de la televiziune stiau ca se va ajunge la asta.
    E rau sa pornesti de jos, muncind, sa faci o facultate si sa ajungi mai sus, adica sa evoluezi?
    Am vazut cum a evoluat ala.
    Pe langa traseul pe repede inainte, am vazut si ce a ajuns (nu ma refer la functia data de partid in urma unor alegeri, doar partidul l-a pus pe lista, iar poporul a votat lista, asta ca sa nu ma freci la cap iar cu poporul a ales). Nu se numeste evolutie.
    In PDL era Udrea cu acelasi traseu pe repede inainte, de la o absolventa de drept la aprozar ca si asta, s-a trezit dita' consilera prezidentiala, ca si asta.
    Acum, nu vreau sa te jignesc, dar pe mine ma duce mintea suficient mult ca sa nu cred ca ala a evoluat pe propriile forte, de inteligent si frumos era.
    Am vazut cat e de inteligent, nu pierde vreo ocazie sa arate asta.

    Aprozar: Facultatile de drept de la Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir, Spiru Haret, Universitatea Româno-Americană.
    Last edited by mr.K; 7 March 2017, 15:22.

    Comment


    • Originally posted by mr.K View Post
      N-a luptat nimeni pe baricade la revolutie, stai linistit.
      Din septembrie "revolutionarii" de la televiziune stiau...
      No comment.

      Comment


      • Spre exemplu, eu nu cred ca cei care sunt corupti trebuie sa stea trei intr-un pat in conditii de igrasie, de igiena precara, in timp ce alte categorii de infractori ar trebui sa stea in conditii.
        Serban N.

        Eu zic sa-i cazam la Hilton, cu room service, bagaboante etc.

        Comment


        • Originally posted by vitriol View Post
          Schimba-ti sursele de informare sau citeste legea aia cu abuzul.

          Art. 297
          Abuzul în serviciu
          (1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
          (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.


          Poti sa faci diferenta dintre un casier la supermarket si un functionar public?
          Se va observa că Preşedintele României, miniştri, senatorii, deputaţii, primarii etc. NU sunt funcţionari publici conform statutului acestei categorii. Pe de altă parte, Codul Penal în varianta aflată în vigoare, are o noţiune proprie privind funcţionarii publici. Suntem în faţa unei aberaţii legegislative „made in România”. Sensul dat funcţiei publice de către Codul Penal generează confuzie şi de asemenea poate da naştere la interpretări eronate....
          Art.175 – (1). Funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără remuneraţie:
          ...
          b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură;
          amanunte
          Last edited by Fanez; 7 March 2017, 16:45.

          Comment


          • Citeste si mai jos, daca tot te-ai apucat.

            Art 176 – Prin termenul public se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunuri proprietate publică.
            Last edited by vitriol; 7 March 2017, 17:14.
            sigpicI don't want you to think like me, i just want you to think.

            Comment


            • Se va observa că Preşedintele României, miniştri, senatorii, deputaţii, primarii etc. NU sunt funcţionari publici conform statutului acestei categorii.
              Atunci astia cum pot face abuz in serviciu?

              Comment


              • Atunci nu inteleg de ce ma intrebi pe mine. Mai citeste o data postul #11200.
                sigpicI don't want you to think like me, i just want you to think.

                Comment


                • Opinii culese de prin articolase.

                  Un senator, Serban Nicolae, uns de Liviu Dragnea lider de grup si presedinte de Comisie Juridica, introduce o lista de amendamente la legea gratierii, pentru ca asa il mana pe el constiinta, fara sa se fi consultat cu liderul suprem.
                  Vorba vine.
                  Si cand liderul suprem se opune amendamentului, care doar printr-o coincindenta le foloseste condamnatilor pentru coruptie, senatorul rezista eroic cu vorbe aspre: "A porni de la premiza ca toti trebuie sa avem o opinie publica, asa cum era pe vremuri, cu opinia unica ce emana de la partid si de la conducatorul iubit, mie mi se pare ca este o perioada demult depasita. Din punctul meu de vedere, dreptul la opinie este un lucru firesc, mai ales in Parlament, acolo unde se propun dezbateri".
                  Politic > Liviu Dragnea > PSD
                  Soferul lui Catalin Voicu joaca sceneta disidentei. Cand PSD ne ia de prosti
                  de Ioana Ene Dogioiu, Senior editor
                  Miercuri, 08 Martie 2017, ora 07:07
                  Tweet


                  Soferul lui Catalin Voicu joaca sceneta disidentei. Cand PSD ne ia de prosti
                  Lume, lume, asupra PSD s-a pogorat democratia!

                  Un senator, Serban Nicolae, uns de Liviu Dragnea lider de grup si presedinte de Comisie Juridica, introduce o lista de amendamente la legea gratierii, pentru ca asa il mana pe el constiinta, fara sa se fi consultat cu liderul suprem.

                  Si cand liderul suprem se opune amendamentului, care doar printr-o coincindenta le foloseste condamnatilor pentru coruptie, senatorul rezista eroic cu vorbe aspre: "A porni de la premiza ca toti trebuie sa avem o opinie publica, asa cum era pe vremuri, cu opinia unica ce emana de la partid si de la conducatorul iubit, mie mi se pare ca este o perioada demult depasita. Din punctul meu de vedere, dreptul la opinie este un lucru firesc, mai ales in Parlament, acolo unde se propun dezbateri". Asa ceva!

                  Iar in fata frondei, el, liderul maxim, zice ca nu are ce-i face pentru ca un senator nu poate fi impiedicat sa aiba initiative.

                  Cum nu are ce-i face? Ce i-a facut si lui Chirica, care nu a fost de acord verbal cu imparatul psd.

                  Din seria : Soferul lui Catalin Voicu joaca sceneta disidentei. Cand PSD ne ia de prosti.
                  Last edited by mr.K; 8 March 2017, 09:55. Reason: Automerged Doublepost

                  Comment


                  • de Ioana Ene Dogioiu, Senior editor
                    cu asta ai spus tot.
                    Cum nu are ce-i face? Ce i-a facut si lui Chirica
                    pai se compara una cu alta? Chirica era contra psd, astalalt nu e impotriva nimanui.
                    Last edited by Fanez; 8 March 2017, 11:15.

                    Comment


                    • Am preluat din textul ala ca sa nu ma obosesc eu sa scriu atat, jegurile alea nu merita efortul din partea mea.

                      Dar sunt de acceeasi parere, se joca scenete pentru poporul tampit, iar mare imparat teleormanean va iesi cu o imagine luminata in fata alegatorilor psd.
                      Numa' ca nu tot poporul e tampit, cum vrea psd.
                      Si chiar asa, daca o anumita persoana neagreata de psd, presupun, care spune ca noaptea e intuneric iar ziua e lumina (pe paralela noastra), inseamna ca tu pui la indoiala ce zice acea persoana, doar pentru ca esti psd-ist?
                      A draqului pesedistii astia intretinuti institutional. N-au muncit in viata lor, de aia au mintea odihnita pentru porcarii.
                      Last edited by mr.K; 8 March 2017, 11:23.

                      Comment


                      • Administratorul unic al Arenei Nationale va fi Administratia Lacuri, Parcuri si Agrement, potrivit unui proiect de hotarâre aprobat, marti, în sedinta Consiliului General al Municipiului Bucuresti. ..Proiectul de hotarâre a fost aprobat cu 44 de voturi "pentru", doua abtineri si niciun vot împotriva.
                        Ceea ce inseamna scaderea costurilor cu 50%.

                        Comment


                        • Serban, Nicolicea, Cordache si alti maimutoi cu idei traznite arunca "propuneri" pe care Dragnea se face, cu o mutra de mirinosita , ca le refuza!
                          Chiar nu mai are pesedeaua comunista cateva persoane cu carte care sa deschida gura si sa vorbeasca, iar maimutoii analfabeti din parlament sa taca in fotoliul lor?
                          Serban Nicolae: Oamenii sunt fie foarte prosti, fie foarte ticalosi.
                          Pesedistii se califica la ambele.
                          Am vazut ca si-a pus si ochelari, ca sa para si el 'ntelectual, nu numai Olguta si Livake.
                          Last edited by mr.K; 8 March 2017, 11:41.

                          Comment


                          • in alta ordine de idei, nu stiu cat o fi de adevarat, rateul sitemului politic din spitale aici
                            si dincoace o declaratie controversata, dar oarecum cu iz de realitate, din partea cpt. s-o trezit asta sau doar i-o scapat porumbelul?
                            Democratia nu inseamna ca faci ce vrei, ci ca ai dreptul sa faci ceea ce trebuie.

                            Comment


                            • Pai ce nevoie de doctori, ajunge daca ai oameni de partid la spitale.

                              Dramoleta PSD: Dragnea nu accepta demisia lui Ponta si nu stie de ce e suparat.
                              "Nu sunt de acord ca Victor Ponta sa plece din partid. Incerc sa inteleg ce a zis. Daca imi va trimite o demisie in alb, nu o voi activa. Nu concept ca un fost sef de partid sa fie tratat ca Mircea Geoana. Noi am gresit cu Mircea Geoana", a spus Liviu Dragnea.
                              Ca la gradinita.

                              Si mai zice lumea ca in Romania nu se munceste.

                              Nicolae Bogdan Codruţ Stănescu, despre care „Jurna*lul Naţional” dezvăluia anul trecut că încasa 12 lefuri de la stat, a dat un pas înapoi doar pentru a face, de fapt, câţiva în faţă. Aşa a ajuns funcţionarul-minune să poată fi conto*rizat acum cu 14 funcţii publice, devenind, fără dubii, cel mai feroce bugetar din România. Personalitatea enciclope*dică a lui Stănescu a fost una cât se poate de precoce, din moment ce, la 23 de ani, pe când era încă student la Petrol şi Gaze, se angajase deja ca jurist la Vama Galaţi.
                              519.774 lei este venitul net anual al lui Bogdan Stănescu şi al soţiei sale. Aici nu intră salariul de la BNR, dat la secret.
                              Nicolae Bogdan Codruţ Stănescu, despre care „Jurnalul Naţional” dezvăluia anul trecut că încasa 12 lefuri de la stat, a dat un pas înapoi doar pentru a face, de fapt, câţiva în f...


                              As vrea sa-l vad cu 14 job-uri la privat.

                              Parchetul Vâlcea a clasat cazul „Măciuca”. Procurorii afirmă că e legal ca oamenii cu dizabilități pshice să lucreze pe șantierul managerului centrului ”pentru că au avut bilet de ieșire” și au declarat că ”au muncit de bună voie
                              Procurorii au fost pe 23 ianuarie 2017 la centrul Măciuca și susțin că ”toate cele 10 saloane în care se aflau beneficiarii erau mobilate în mod corespunzător” și că era curat.
                              Interesant e că procurorii au cercetat faptele din trecut luând în calcul condițiile din prezent.

                              E ca și cum dacă o mașină a lovit un om în septembrie 2016, tu ca magistrat vii în ianuarie 2017 și spui că nu s-a întîmplat nimic, insistând pe argumentul că asfaltul este curat.

                              Inspectorii trimiși la Măciuca de către ministrul Lia Olguța Vasilescu susțin și ei că lucrurile sunt în regulă la Măciuca.
                              Cred ca managerul o cunoaste pe Olguta bine de tot.

                              TNR

                              Chiar dacă nu se înţeleg întotdeauna perfect, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Ucraina şi Moldova reuşesc uneori să colaboreze pentru realizarea unor proiecte grandioase! În cadrul unei reuniuni la nivel înalt, guvernele celor cinci ţări vecine au hotărât să construiască o şosea de centură în jurul României, pentru ca şoferii care tranzitează Europa să poată ocoli ţara noastră repede şi fără bătăi de cap.
                              O sa ajungem si la asta.
                              Last edited by mr.K; 8 March 2017, 16:12. Reason: Automerged Doublepost

                              Comment


                              • ...Parlamentul afirma*ca refuza*"sa-si supuna mandatul oricaror solicitari imperative, de oriunde ar veni" si ca este "singurul reprezentant constitutional al întregii societati". Potrivit acestuia, "opinia structurata si legala a societatii românesti este exprimata în mod legitim si cu exclusivitate de Parlament", iar orice alte puncte de vedere, inclusiv ale Presedintelui României, sunt "opinii particulare si partiale".
                                http://m.evz.ro/iohannis-parlament-uzurpare-abuz.html
                                Cam putin zic eu.

                                Comment

                                Working...
                                X
                                Anulare DPF
                                Politica de Securitate Google