Sa Nu Uitam. File De Istorie.

[gecmc94]

Revenind la negocierile pe tema Basarabiei, acest articol le prezintă

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/unirea-basarabiei-cu-romania-lungul-drum-al-recunoasterii-diplomatice

... dar într-o notă prea subiectivă. Chiar și așa se poate deduce greșeala diplomatică. România a mizat doar pe Franța și Marea Britanie deși SUA și URSS se opuneau. Ba chiar și sfaturile occidentalilor de a căuta concesii de la generalii albi încă activi în rezistență au fost neglijate de români. Iar pasajul care s-a întâmplat în 1921 în conflictul Averescu/Take este redat mult prea sumar în revista Historia, și chiar ușor dezinformator.
"Tratativele româno-sovietice cunosc mai multe etape – Varşovia, 1921;Genova, 1922 şi Viena 1924 – dar fără a se înregistra progrese semnificative în sensul recunoaşterilor propuse de noi. Oricum, Uniunea Sovietică nu a acceptat niciodată apartenenţa teritoriului dintre Prut şi Nistru la România." ... Na, bine că ai concluzionat tu, Historia, fără niciun argument. Noi știm că alta a fost Istoria și că Take Ionescu a greșit.
Măcar se recunoaște că nici noi nu am vrut un tratat cu URSS.
"Efortul lui Titulescu de a încheia un pact de neagresiune cu URSS l-a costat demiterea din fruntea Ministerului de Externe, pe fondul unor grave acuze formulate de liderii formaţiunilor de dreapta: Octavian Goga, A.C. Cuza, Gh. Brătianu, Corneliu Z. Codreanu ş.a"

[alex1ioan]

Am citit demult ce tu abia descoperi. Punandu-mi citate care îți convin ție nu mă face să-mi schimb opiniile. Populația civilă a avut de suferit în orice război, ceea ce încerci să-i pui in cârcă lui Antonescu e altceva.
23 august 44
La ora 22.00, în ziua de 23 august, prin Proclamaţia Regelui Mihai, s-a ordonat încetarea focului între trupele române si cele sovietice, dar, pentru că armistiţiul cu sovieticii nu era semnat, ruşii au continuat să captureze militarii români. Aşa au luat drumul Siberiei circa 175.000 de militari români, 40.000 dintre aceştia au fost internaţi în lagărul de la Balţi, din Basarabia, unde au murit de foame, sau de frig, de boli, sau au fost executati de comisari basarabeni din Armata sovietică, între ei numarându-se şi maiorul Alexandru Bârladeanu. Criticii actului de la 23 august 1944 (şi nu sunt puţini) îl consideră, unii ca „act de înalta tradare”, iar alţii ca o „gravă eroare politică”. Şi unii şi alţii au dreptate, el a fost atât un act de înaltă trădare, cât şi o gravă eroare politică cu multiple implicaţii şi consecinţe nefaste pentru România. Susţin, şi li se dă dreptate, că Mareşalul Antonescu trebuia lăsat să încheie şi să semneze armistiţiul, deoarece el îl negociase şi putea să impună ruşilor, prin puternica sa armată de un milion de oameni, un alt mod de acţiune decât capitularea. Prin arestarea lui Antonescu şi capitularea întregii armate, din ordinul Regelui Mihai, înaintea semnării armistiţiului cu ruşii, România a pierdut baza juridică şi morală a apărării drepturilor sale, s-a dezonorat singură. Capitularea necondiţionată a însemnat un dezastru naţional, un mare calvar pentru România, ce îl va purta o lunga perioadă de timp. Alături de cei circa 175.000 de militari români care au luat drumul lagărelor sovietice de prizonieri după 23 august 1944, au mai fost deportaţi în U.R.S.S. peste 20.000 de alţi români şi 72.000 de cetăţeni români de etnie germană. Prin nesemnarea armistiţiului şi capitularea necondiţionată, România şi-a pierdut definitiv libertatea, i s-a refuzat statutul de ţară cobeligerantă, deşi a fost a patra putere militară participantă la înfrângerea Germaniei.
În decurs de un deceniu şi jumatate, după 23 august 1944, România a fost furată de către ruşi de cel puţin trei miliarde de dolari, în locul celor 300 de milioane impuse prin „armistitiul” dictat de Moscova. Semnarea armistiţiului cu U.R.S.S., care conţinea destule condiţii împovărătoare pentru România, faţă de armistiţiul negociat cu Antonescu, a fost tărăgănată pâna la 12 septembrie 1944, iar protocolul privind raporturile dintre Armata Română si Armata Sovietică a fost semnat abia pe 25 septembrie, ceea ce a făcut ca Armata română să se angajeze singură în luptele pentru eliberarea Transilvaniei, reuşind ca, până către jumătatea lunii septembrie, să respingă de pe teritoriul României, pâna la frontiera vremelnic impusă, trupele germano-ungare.

„Antonescu reprezenta România, voi nu reprezentaţi pe nimeni!”

Semnificativ pentru prestigiul de care se bucura la Moscova Mareşalul Antonescu este şi răspunsul dat de Molotov lui Lucreţiu Pătrăşcanu, la 12 septembrie 1944, prezent la Moscova cu delegatia română pentru semnarea armistiţiului. Când Pătrăşcanu a întrebat de ce condiţiile de armistitiu impuse de catre U.R.S.S. României sunt mai grele decât cele oferite lui Antonescu, Molotov i-a răspuns: „Antonescu reprezenta România, voi nu reprezentaţi pe nimeni”. Dar orice trădare se plăteşte scump, iar preţul trădării a venit destul de repede. Primii care au resinţit consecinţele au fost generalii M. Racoviţă şi Gh. Mihail. Primul ajunsese ministru de război, iar al doilea, Şef al Marelui Stat Major şi ambii facuseră parte din comitetul militar care răspundea de implementarea deschiderii „Porţii Iaşilor”. Către începutul lunii septembrie 1944, s-au intensificat presiunile comandamentelor sovietice de subordonare a Armatei române, iar începând cu ziua de 7 septembrie, Armata română a intrat în subordinea Armatei sovietice, fiind împarţită la diferite grupuri de armate sovietice, iar Marinei române i-au fost debarcate echipajele la 3 septembrie şi înlocuite cu echipaje sovietice. Astfel, atribuţiile celor doi generali trădători au fost serios ştirbite. Răsplata trădării a continuat. După razboi, atât generalul Racoviţă, cât şi generalul Aldea, au fost întemniţaţi; primul la închisoarea din Sighet, unde a murit în 1954, iar al doilea în închisoarea din Aiud, unde a murit în 1949. Probabil că regimul comunist nu a dorit să se afle de trădare şi de modul în care a ajuns la putere. Regele Mihai a plătit cel mai puţin, proporţional cu dispreţul de care s-a bucurat faţă de ruşi şi comuniştii interni. Prea puţin se întreabă de ce Stalin i-a acordat lui Mihai „Ordinul Pobeda” (Victoria).

[IancuMIC]

Nea alexe, daca tot dai copy paste la un articol, macar incadreaza-l ca citat si pune sursa.
...
Dupa cum ai observat, eu am incercat sa pun in lumina acele evenimente fara a spune clar ca unul e tradator si celalat erou, asa cum faci d.ta.
In mod clar decizia regelui de a-l aresta pe Antonescu si intoarcerea armelor a nascut destule controverse, dar trebuie amintit contexul in care s-a facut acel act; rusii erau la 60km de linia de fortificatii Focsani-Namoloasa-Galati. Poate ca initiativa de iesire din Axa fost tardiva, da se poate invoca si asta. Regelui i se poate imputa, ca a ordonat incetarea focului, fara sa fi semnat un armistitiu cu rusii. Asta acum, atunci in acele evenimente era greu de anticipat ce urmari va avea acel act. Cine isi inchipuie ca rusii, care erau deja in tara, ar fi facut concesii Romaniei si ca un armistitiu favorabil tarii, mai era posibil, dovedeste incultura istorica.
Cum ar fi fost ca rusii sa intre in Bucuresti ca armata de ocupatie, sau care ar fi fost viitorul tarii cotropita de rusi(sa nu uitam,era in razboi alaturi de germania nazista)?

[alex1ioan]

Da coane Ianculetule, am înțeles, concluzia ta este ca:" a fost actul care a dus la supraviețuirea României " iar faptul că rușii erau în țară prin poarta Iașilor e pur întâmplătoare, fara implicații. Antonescu a plătit pentru "greșelile grave" , regele ,Nu. Discuția o putem încheia, nu ajungem la nici un rezultat. O zi buna!

[IancuMIC]

Germanii, se pare ca au intes cel mai bine gestul Regelui de atunci; cu romanii e mai greu, care sunt inca indoctrinati.

Wilfried H. Lang, servant de tun „Flakhelfer“ in Lufwaffe la doar 14 ani, a povestit in propriul sau documentar, „Un Stalingrad pe Dunare“ cum a trait momentul actului de la 23 august 1944.[...] Wilfried H. Lang a organizat, pe 30 martie 1995, in Bad Mergentheim, un simpozion cu tema „23 August“, la care au participat numerosi invitati si personalitati, printre care s-a numarat chiar Regele Mihai al Romaniei
„La 23 august, soldatul german a perceput rasturnarile din Romania ca pe o tradare. Discutiile au aratat ca Regele Mihai nu a avut nicio vina. Regele si-a facut datoria, salvand poporul roman, dar, in acelasi timp, a trebuit sa ia masuri pentru ca trupele germane sa nu poata lupta in continuare contra romanilor si, desigur, acesta a fost un motiv pentru care comandantii germani de atunci au fost extrem de nemultumiti. O dovada ca perceptia germana s-a modificat este si faptul ca niciunul dintre veteranii care au participat la simpozion nu i-a facut Regelui vreun repros, desi, unii dintre ei, dupa 23 august, au facut pana la zece ani de prizonierat in conditii atroce, la rusi. Din contra, i-au dat mana si i-au aratat deplina intelegere fata de masurile luate”, ne-a povestit Wilfried H. Lang.

[mr.K]

Am avut si noi odata un conducator cu oo in epoca moderna. Antonescu, si facem totul sa-l denigram.
E poate la nivelul lui Stefan cel Mare, temut de otomani destul incat sabia sa sa ajunga drept trofeu in sala armelor de la Topkapi, sala plina in rest doar de armele sultanilor, asta ca sa subliniez importanta capturii.

[IancuMIC]

Victima a increderii orbesti in Hitler, Antonescu a fost fara indoiala un ofiter demn de uniforma pe care a purtat-o, poate ca chiar si-a iubit tara, dar istoria nu l-a consemnat ca un erou national si a fost judecat de aceasta, pentru ordinele date în timpul luptelor de pe front, masurile impotriva evreilor, adica alea care au integrat România pe harta Holocaustului; nu mai vorbim de incapatanarea acestuia de a ramane de partea fuhrer-ului si refuzul de a se supune ordinelor celui caruia i-a jurat credinta. Multe din deciziile sale, l-au caracterizat ca un conducator controversat cu o fire conflictuala.
Pana la urma pe Antonescu, cu toate faptele sale bune si rele, noi ca popor trebuie sa ni-l asumam, chiar daca din punct de vedere politic nu s-a ridicat la inaltimea uniformei pe care a slujit-o cu credinta. Antonescu si Regele Mihai I, sa nu uitam, fac parte din istoria acestui popor.

[mr.K]

Istoria scrisa de catre comunisti si neocomunisti.
Nu mai spun ca in prezent este tabu sa vorbesti despre nazism si simpatizantii lui.
Din punctul meu de vedere, nici Antonescu, nici regele Mihai nu au avut alternative, primul la intrarea in razboi, al doilea la capitularea in fata Rusiei.

[gecmc94]

Nu am înțeles la ce se referea alex1ioan când spunea asta:
"Am citit demult ce tu abia descoperi. Punandu-mi citate care îți convin ție nu mă face să-mi schimb opiniile. Populația civilă a avut de suferit în orice război, ceea ce încerci să-i pui in cârcă lui Antonescu e altceva."

Dacă presupun că se referea la revista de popularizare a istoriei Historia (care este pentru istorie ce era săptămânalul Magazin pentru știința tehnică ...), da se prea poate să o fi citit demult dacă este și abonat. Eu am dat articolul ca exemplu al faptul că până și un material de acolo confirmă (și bagă sub preș) niște lucruri pe care unii nu vor să le vadă.... eșecul diplomației românești în cauza Basarabiei din cauza prostiei și ambițiilor nătânge ale oamenilor politici.

Iar nu înțeleg la ce citate se referă, pentru imediat anterior sunt citate despre Basarabia, nu Antonescu. Dar apoi face o afirmație iar interpretabilă când trece și se referă la populație și Antonescu. Nu mi se pare ci o afirm că ce vrea alex1ioan să spună este că holocaustul din România este doar o suferință ca a oricărei populații civile în orice război și că cineva (eu) încearcă să îi pună în cârcă lui Antonescu altceva, un holocaust.

Asta devine deja o chestiune foarte gravă și pare că alex1ioan este din tagma celor care minimizează sau neagă holocaustul din România (nu pe cel din Polonia, etc). Și pare chiar să nege că Antonescu este la originea/comanda acestui holocaust în România.

[alex1ioan]

Ai interpretat greșit, postul meu nu făcea referire la tine, ai apucat doar sa scri înaintea mea. Eu am cedat primul scuze daca te-am indus in eroare.

[gecmc94]

Când Pătrăşcanu a întrebat de ce condiţiile de armistitiu impuse de catre U.R.S.S. României sunt mai grele decât cele oferite lui Antonescu

... Eu personal mă îndoiesc că Molotov a spus chestiunea aia.... eventual a spus-o lui Pătrășcanu și comuniștilor români care nu îl reprezentau pe regele Mihai care era Regele României.... România a ales cu lașitate să trimită la semnarea capitulării o delegație sub șefia comuniștilor. Asta este o lașitate. Acolo trebuiau să fie toți politicienii de dreapta care au băgat România în război și care își urlau patriotismul acasă, la căldurică, în propriile vile bogate. Așa se face în diplomație, nu te ascunzi după niște papagali.

Dar să revenim la condițiile chipurile superioare acordate lui Antonescu:

Pe baza tratativelor din aprilie, Grigore Niculescu-Buzeşti, noul ministru de externe, transmite în dimineaţa zilei de 24 august o telegramă către emisarii români de la Cairo: „Guvernul Majestăţii Sale dă d-lor Ştirbey şi Vişoianu depline puteri spre a semna imediat armistiţiul cu Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii, în condiţiunile ce ne-au fost comunicate la Cairo. Menţionez că d-na Kollontai a comunicat acum câtva timp oficial, în numele guvernului sovietic, ministrului nostru de la Stockholm că Uniunea Sovietică consimte în condiţiunile iniţiale de armistiţiu să fie introduse următoarele completări:

1) Guvernul român va acorda armatei germane un termen de 15 zile pentru a părăsi ţara. Numai în caz de refuz, armata română ar urma să lupte alături de armata sovietică şi de celelalte armate Aliate pentru expulzarea germanilor din România.

2) În stabilirea reparaţiilor se va ţine seama de situaţiunea economică grea a României.

3) Se va lăsa guvernului român o regiune liberă prin care nu, repet, nu vor trece trupe sovietice în ipoteza în care operaţiuni militare ar fi necesare pentru expulzarea germanilor din România.

Emisarii sunt rugaţi a depune toate eforturile spre a obţine inserarea acestor dispoziţiuni în textul Convenţiei de Armistiţiu”.

Pe de altă parte, aceste trei puncte apar puțin altfel în declarația lui Victor Rădulescu-Pogoneanu dată Securității Statului în 1961 (vezi Historia https://www.historia.ro/sectiune/gen...tat-pe-maresal).

1.România să nu fie obligată a declara război Germaniei decât dacă aceasta nu ar accepta să îşi retragă paşnic trupele de pe teritoriul român într-un termen de 15 zile;

2.să se lase, în teritoriul român, o zonă liberă de orice trupe străine, zonă în care să rezide Guvernul ţării;

3.să se ţină seama, în fixarea cifrei reparaţiilor de război, de greaua situaţie economică a României.

Eu personal cred că cele două variante sunt aproape la fel. Aliații (vesticii și rușii) căutau capitulare necondiționată. Ce fel de capitulare este aia în care armata învingătoare nu intră în capitala cucerită? Nici vorbă. De aceea în punctul despre zona liberă nu s-a putut trece că este capitala și nici cât de mare este acest teritoriu. În varianta a doua, este explicit că acolo va fi capitala. În prima variantă, nu este atât de clar și asta cred că este varianta acceptată de ruși. O să vedeți de ce.

Toate cele trei cereri sunt banalități, vagi și unele chiar nu aveau sens. Germanii nu aveau de gând să plece fără luptă, lăsând în urmă utilaje industriale costisitoare. Ca și în cazul Italiei și Ungariei, urmau să "corecteze" lovitura de stat de la 23 aug. Deci punctul 1 este irelevant și a devenit inutil cu trecerea timpului de la 23 aug la 12 sep 1944 (semnarea armistițiului). Nu mai avea niciun sens trecerea lui în text. Punctul 2, situația economică grea a României, cred că s-a ținut seama prin eșalonarea datoriei de război. Dar acesta este un alt subiect controversat. Oricum este vag formulat și fiecare înțelege ce vrea. Românii cred că au vrut să scape ieftin..... mda, după atâtea crime de război... pe care ni le-au imputat și rușii (Molotov) la semnarea capitulării.

Iar punctul 3, cel cu o regiune liberă de trupe sovietice.... este atât de prost formulat încât rușii probabil au râs ținându-se cu mâna de burțile mari. Pentru că nu se specifică nimic: este Bucureștiul? Este Dobrogea? Unde în România nu erau nemți ca să vină rușii să îi bată? Poate în Ținutul Secuiesc? Aici da. URSS ar fi putut zice: "bine, mă, vă las liberă zona HarCov; dacă vreți mutați-vă Guvernul acolo poate așa vă împăcați și cu ungurii".

Ce vreau să spun este că cele trei puncte sunt aproape de zero barat la nivel diplomatic. De atât a fost în stare diplomația românească prin marele talent Mihai Antonescu.

[alex1ioan]

Probabil că cea mai mare dintre taine este "Telegrama de la Stockholm", prin care Moscova anunţa în dimineaţa lui 23 august 1944 că e gata să încheie un armistiţiu cu Mareşalul Antonescu. Cu toate acestea, Antonescu a fost arestat, iar sovieticii au intrat pe teritoriul României, fără nici un acord scris.

..."23 august 1944(ca de aici a plecat polemica noastra), despre care s-a scris şi comentat de pe diverse poziţii, va rămâne încă multă vreme învăluit în ceaţă. Arhivele sovietice şi ale „aliaţilor" nu permit nici astăzi accesul la multe documente care ar aduce adevărul la lumină despre perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Singurul trăitor implicat în evenimentele de atunci, aflat încă în viaţă(?), a minţit - fie direct, fie prin omisiune. Cât a fost lucid, nu a avut demnitatea să-şi recunoască compromisurile şi trădările. Poate înainte de a pleca în călătoria cea mare va mai vorbi... dar este aproape imposibil de crezut. Opiniile despre acel „23 august" ce a adus România sub cizma sovietică îi plasează pe susţinători în baricade adverse. „Sine ira et studio", nu pentru prima oară, întreb:
- Cum poate fi numită fapta prin care regele unei ţări îl invită şi arestează pe Conducătorul Statului, pe capul - de facto - al oştirii, şi, în plin conflict militar, îl predă inamicului?
- Cum poate fi numit autorul ordinului prin care - între 23 august şi 12 septembrie 1944 - peste 160.000 de militari ai Armatei Române au fost siliţi să se predea trupelor sovietice, au fost luaţi prizonieri, trimişi în Siberia, în minele din Donbass sau în alte lagăre, de unde puţini au reuşit să-şi mai revadă familiile? Toţi colaboratorii la complotul împotriva Mareşalului au sfârşit în puşcării. Regele, apoi cetăţeanul Mihai a fost unicul beneficiar al numeroaselor acte neonorante pe care le-a comis împotriva poporului român, fapte infame care au culminat cu semnătură depusă pe „Declaraţia de la Budapesta", în anul 1989. Istoria nu iartă! În pofida tuturor încercărilor de a şterge din memoria românilor numele mareşalului Ion Antonescu, acesta va rămâne întotdeauna un mare patriot. La antipod se va afla - pentru vecie - „Nevoiaşul minţii", cum îl numea pe Mihai marele jurnalist Pamfil Şeicaru. (Ion Măldărescu)"

Dr. Constantin Corneanu

La 9 mai 2010, Regele s-a plasat de partea ocupantului sovietic

Maniera în care a fost tratat în Vest relevă faptul că importanţa sa politică nu a fost pe măsura speranţelor „camarilei regale" şi ale exilului românilor, în contextul specific Războiului Rece. Din păcate, la 9 mai 2010, la Moscova, Regele Mihai I, (însoţit de Radu Duda, în uniforma armatei române - n.r.) prin declaraţiile făcute mass-media, s-a situat, voluntar sau involuntar, de partea celor care au tratat cu duritate România pentru faptul că a participat la atacul din 22 iunie 1941 asupra U.R.S.S., dar mai ales pentru faptul că a „făcut război împotriva lor". Pe măsură ce noi documente de arhivă vor fi publicate, vor putea fi elucidate raporturile dintre Casa Regală şi România lui Dej şi Ceauşescu, inclusiv problema celor 42 de tablouri de patrimoniu despre care unii zic că au fost însuşite de Regele Mihai I. Casa Regală a României s-a aflat în perioada exilului sub o atentă supraveghere a unităţilor de informaţii externe ale Securităţii române, iar semnarea, la 15 iunie 1989, a „Declaraţiei de la Budapesta", de către Regele Mihai I, a însemnat sfârşitul „neutralităţii binevoitoare" care exista între regimul de la Bucureşti şi locatarul de la Versoix.

"Decizia luată la 23 august 1944 reprezintă, după opinia mea, cea mai mare eroare politico-militară, din istoria României, cu consecinţele de-acum binecunoscute. Conjuraţia politicienilor de la Bucureşti, defetismul unor înalţi comandanţi militari de pe front, trădarea, incapacitatea de comandă şi iniţiativă în luptă a unor conducători militari, frica de răspundere, erorile de ordin strategic ale aliatului german şi nu în ultimul rând inamicul aveau să contribuie la pierderea Bătăliei Moldovei (19-23 august 1944) şi, implicit, a „Bătăliei pentru Armistiţiu"

[IancuMIC]

La 30 august 1940, are loc semnarea Dictatului de la Viena, prin care Romania a fost mutilata, fiind silita sa cedeze aproape jumatate din teritoriul Transilvaniei in favoarea Ungariei horthyste, act impus de Germania nazista si Italia fascista.
Istoria consemneaza valul de orori la care au fost supusi romanii din Transivania.

Mihail Manoilescu, Ministrul Afacerilor Straine: „Ceea ce mă îngrozeşte nu este judecata istoriei, ci soarta ce se deschide acum atâtor români care trec sub stăpânirea maghiarilor”.

[IancuMIC]

La 6 septembrie 1940, regele Carol al II-lea abdica in favoarea fiului sau Mihai, care la 19 ani, devenea rege fara prerogative, pentru ca atributele in conducerea efectiva a tarii ii revin lui I. Antonescu.
Sa amintim si contextul in care a abdicat Carol al II lea, adica la presiunea strazii, a factorilor politici, in mod sigur si a unor influente din afara, in conditiile in care teritoriul tarii fusese mutilat.
Dupa preluarea puterii, Antonescu s-a afisat alaturi de Horia Sima, in camasa verde a legionarilor. In scurt timp, prin capitala au aparut trupe germane. La scurt timp a inceput rafuiala legionarilor cu evreii; avea sa urmeze faimosul holocaust, despre care nu toti romanii au aflat din cartile de istorie (aia falsificata).

[gecmc94]

Referitor la Arbitrajul de la Viena (1940) (sau dictatul după cum îl numim noi deși ne-am dus la arbitraj și l-am recunoscut), istoricul Macartney scrie în cartea "O istorie a Ungariei Moderne 1929-1945" despre distribuția populației în teritoriul disputat de Arbitraj.

Recensământ românesc 1930: români 1176433, maghiari 911550
Recensământ maghiar 1941: români 1066353, maghiari 1347012

Se notează că în perioada aug 1940 și recensământul din 1941, mulți maghiari s-au stabilit în regiunea disputată din nordul Transilvaniei.