Cei Sensibili Sa Nu Se Uite

[ham04]

Eu am mai spus odata si mai sus ca am un var cu sindromul Down si nu are parintii terminati, nefericiti, suparati si tristi cat e ziua de lunga. Chestia cu fericirea si nefericirea depinde de fiecare, daca vrei poti sa fii fericit si dormind in boscheti si poti sa ai bani garla si sa te impusti in cap de nefericire. Ca situatia acelor copii e dificila, sunt greu de crescuti, asta n-o neg, dar de aici si pana a decide daca sa se nasca sau sa nu se nasca, nu cred ca e nimeni in masura sa dea verdicte. Cum ar fi eu sa-mi iau pistolul si sa ma apuc sa zic userul X il vreau mort si-i torn doua gloante in capatana ca nu-mi place fata lui, sau l-am vazut eu si nu are o mana, sau e balbait, sau e miop, schiop si alte considerente. Asta vreau eu sa subliniez, eu nu am zis ca viata e roz bombon cand ai asemenea copii cu probleme, e dificil, dar daca stai si analizez situatia la rece si logic iti dai seama ca nu ai nici un drept sa hotarasti asupra vietii lui. Din momentul conceperii are dreptul la viata ca si oricare alta persoana in viata, chiar daca la inceput e o gamalie de celule, apoi se dezvolta si prinde contur fizic ca mai apoi sa se nasca si sa creasca asemenea voua. Si mai e o problema grava, aceea a faptului ca va puneti in pielea copilului cu probleme si emiteti teorii de genul ca o sa creasca si o sa se urasca pe sine, o sa faca ca naiba si mai stiu ce, daca ati studia cu atentie statistic, o sa observati ca majoritatea persoanelor cu dizabilitati si handicapuri sunt mai impacati cu propria persoana chiar daca uneori se intreaba de ce nu sunt si ei ca ceilalti, cred ca mai multe complexe au oamenii normali si oricum a lua decizii punandu-te in pielea altuia iar e o chestie ce tine de etica si morala.

@Sebi_NT greu sa dau un raspuns, nu as putea spune cu mana pe inima ca as infia un copil bolnav, dar daca as avea posibilitati m-as ocupa si de soarta acestora.

[vasile78]

Ham, este oarecum simplu sa explici sentimente ce iti sunt straine, de fapt pare simplu, pentru ca sentimentele fata de varul tau au fost si sunt traite de altcineva, de cei care "se chinuie" cu adevarat. Spune-mi te rog cu aproximatie, cam cati ani ai?

[ham04]

25, or fi ele straine, dar cred ca ai inteles ce subliniez de 3 posturi incoace, ca nimeni si nimic nu are dreptul de a lua viata unei fiinte indiferent de capacitatile sale fizice si psihice si cu asta punct.

[vasile78]

Viata o poti lua numai celui ce constientizeaza ca o are. Crezi ca daca esti de acord cu nasterea unui copil cu probleme, acesta iti va fi recunoscator cand va creste? Se poate chiar sa-ti reproseze, ce mai poti face atunci, ii spui ca ti-ai luat din timpul de bere ca sa ai grija de el? Este perfect corecta si morala opinia ta, numai ca multi au "murit" cu morala in brate.

[ionescu liviu]

Noi luăm mereu viaţa unei fiinţe, toţi mâncăm ouă, nu? De ce putem omorî atâtea animale? Că nu prea sunt deştepte, nu? Nu prea conştientizează pt ce trăiesc şi ce se întâmplă cu ele. Un embrion este, cum ai spus şi tu, un pumn de celule, nu gândeşte, nu conştientizează nimic. Nu este o viaţă, este o posibilă viaţă cu probleme foarte mari în cazul unor complicaţii. Condamnată să nu fie niciodată împlinită, nicioadată, şansele sunt extraordinar de mici. Poate tu nu le observi, ai un exemplu poate mai fericit un pic. Eu dacă aş face un copil aş vrea să îi dau toate şansele posibile să îşi facă un scop în viaţă.
Eu dacă aş avea vreo problemă gravă aş prefera să nu mă fi născut deloc dar pot spune asta că pot gândi lucid şi conştientizez. Eu abia sunt fericit cât de cât aşa cum sunt, sănătos, darămite dacă aş mai şi avea probleme psihice...
Nu degeaba avortul este legal totuşi.
Şi ca o paranteză, eu sunt ateu, aşa că....

[ham04]

Un ghem de celule ai fost si tu si puteai foarte bine aruncat la gunoi de catre parinti daca aveau de gand sa faca asta, si nu compara ouale, si alte animale care sunt destinate pt hrana oamenilor cu viata unui copil fie el cu handicap sau nu. In viata capituleaza doar oamenii lasi, oamenii care au caracter si sunt puternici fac fata la orice si nu se smiorcaie de eventualele problemele care apar, le trateaza asa cum le apar. Faptul ca esti ateu nu e un privilegiu si poti sa fii absolvit de anumite fapte sau poti face ce consideri tu ca e ok. Iar ca avortul este legal studiaza si tu cine l-au legalizat si cine fac bani grei de pe urma asta, dar banuiesc ca si asta e un chin si necesita prea mult efort. Eu unul nu-mi mai bat capul pe aici, ca pierd vremea de pomana.

[vasile78]

Chiar ca-ti bati capul de pomana aici, ai un aer de superioritate gratuit intr-o discutie ce nu poate avea un rezultat concret si universal valabil. Si tu si eu am fost initial un ghem de celule care a avut norocul sa ajunga la maturitate, integri dpdv mental si fizic, crezi ca erai fericirea cuiva daca te nasteai cu probleme? Nu compara problemele pe care timpul sau omul le rezolva cu problemele permanente, pe care puteai totusi sa le eviti cu o ecografie, o amniocenteza si cativa mililitri de sange recoltat. Te crezi un caracter puternic? Poate si esti, insa nu-i poti impune celui cu probleme permanente sa fie la fel, mai ales cand tu cu buna stiinta ai ales sa-l aduci pe lume asa.
Cat despre faza cu teoria conspiratiei legata de avort... probabil te-ai uitat prea mult la filmulete postate de bbogdan, in Romania e aproape* gratuit sa faci avort cand se depisteaza ca fatul are probleme majore.

*traim in Romania si te costa o ciocolata ca sa iasa treaba bine

[ham04]

Eu iti zic sa stai vreo saptamana asa bine si sa faci niste research-uri pe net in legatura cu avortul, clinicile care fac asta, cine e in spatele lor si banii multi care le fac aia si cum te prostesc pe tine si pe altii care puneti botul...cat despre ecografii si astea, lasa-ma ca am un prieten care a fost cu sotia la ecografie si i-au spus ca...copilul se va naste cu o malformatie la mana stanga, si cand s-a nascut era perfect sanatos. Ca sa te convingi de un lucru umbli in 10 locuri ca sa fii sigur, altfel poti face erori grave. Eu nu am aer de superioritate, mai degraba ai dumneata, si asta se observa cu usurinta urmarindu-ti si postarile de pe alte topicuri unde erai gica contra in ciuda evidentelor. Si sa-ti mai zic ceva ce poate nu stiai, o vina pt acel copil care se poate naste cu probleme o pot avea si parintii prin stilul de viata dus, regimul alimentar, stresul, expunerea la radiatii, medicamente cu efecte negative si de cele mai multe ori asa si este...asa ca un copil cand se naste cu probleme nu e chiar o pura intamplare si un caz nefericit

[vasile78]

Nu am sa fac nici un research pentru ca stiu fenomenul foarte bine si cunosc practicile din Romania, mai exact din spitalele romanesti. E adevarat ca starea fatului poate fi influentata (dar nu determinta) de parinti, vicii, medicatie, mediu in care traiesc, mostenirea genetica, etc. Totusi ai sa fii uimit cand vei constata ca femei care au un stil de viata dezordonat si vicios aduc pe lume copii perfect sanatosi din "pura intamplare", totul tine de zar, de genetica, de asta trebuie sa te duci la 10 medici ca sa-ti confirme starea fatului.
Nu mai lua in serios teoriile emise de oameni posesori de mult timp liber, dauneaza intelectului. Gica contra este ala care nu e de acord cu parerile altora, te pot considera gica contra?

[ham04]

Ma poti considera cum vrei, si chiar daca nu ai aceeasi parere ca mine asupra acestui subiect nu de asta ti-am zis gica contra, ci am facut referire indirect la topicul despre anvelopele de iarna unde ai fost contra, dar nu asta are relevanta aici.
Unele chiar nu sunt teorii, teorie e cand doar o auzi dar cand mai vezi si oameni care au trait sau au experimentat nu prea mai e teorie dar si asta e alta discutie. Tu ai parerea ta, viziunea ta asupra acestui lucru, eu o am pe a mea, fiecare cu treaba lui si ma opresc aici cu discutia in contradictoriu. Numai bine !

[bbogdan]

Cele mai bune urari din cea mai frumoasa tara,cu fotografii despre cum se construieste fericirea unor romani in Romania:

http://www.narcisvirgiliu.ro/blog/mami-de-ce

La buna vedere.

gresit. acel copil de doi ani daca ramane fara parinti va fi apt sa se descurce dupa aproximativ 12 ani pe cand un copil cu autism sau down etc. nu va fi in stare sa se descurce singur niciodata.
oricum cred ca multi dintre cei ce sustin ca nu trebuie optat pentru avort in cazul copiilor bolnavi, nu sunt complet hotarati de sustinerile lor si daca se vor vedea in fata unei situatii concrete vor lua in calcul si alternativa avortului.
am un nepot (copilul unui verisor) diagnosticat cu sindromul down. mai am un prieten al carui copil are "boala fluturelui". va spun ca nici parintii nici copii nu sunt fericiti.
si sunt sigur ca 90% din cei ce au copii cu asemenea probleme, daca ar putea da timpul inapoi ar face intrerupere de sarcina.

si ca o completare sa stii ca un copil cu sindromul down psihic se dezvolta cu dificultate dar fizic evolueaza ca orice om si are anumite necesitati fiziologice. un copil cu down la 14 ani va simti nevoia sa faca sex la fel ca un animal si la fel ca un animal nu va tine cont ca partenerul de inperechere ii este mama sau sora...sunt sigur ca sunt si alte aspecte pe care nu le-ai luat in calcul.

sper sa dea Dumnezeu tuturor sanatate si normalitate...din pacate insa sunt si cazuri in care sanatatea si normalitatea lipsesc....



daca sa presupunem ca ai fi in situatia sa infiezi un copil l-ai cauta pe cel bolnav?! sa nu spui ca da pentru ca nu te va crede nimeni de pe acest forum

Replici fasciste.Mărturia mea de medic creştin şi de mamă a unui copil cu dizabilităţi

Evenimentul trist şi regretabil de la maternitatea Giuleşti, m-a îndemnat să scriu aceste rânduri. El nu este decât unul din multe altele care au loc “în tăcere” în toate spitalele de obstetrică-ginecologie din ţara noastră şi cu care s-au obişnuit de mult cadrele noastre medicale.

Doresc ca prin următoarele rânduri să transmit un mesaj care să oprească pe viitoarele mame să ia exemplul negativ al acestei paciente ( şi nu numai) care a cerut avortarea copilului ei ce suferea de sindromul Down şi care, la 6 luni (minim 24 săptămâni) putea trăi deja în afara uterului, în condiţii speciale. Din acest motiv nici nu mai putem vorbi în acest caz de avort, ci de provocarea naşterii unui copil care, apoi, a fost lăsat să moară. Conform definiţiei, avortul înseamnă “terminarea (oprirea) sarcinii prin orice mijloace, înainte ca fătul să fie suficient dezvoltat pentru a supravieţui . Definiţia dată de OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) este limitată la terminarea (oprirea) sarcinii înainte de 22 săptămâni de gestaţie, calculată în funcţie de data primei zile a ultimei menstruaţii şi expulzarea unui făt nou-născut care cântăreşte mai puţin de 500 grame.
Doresc ca mesajul să ajungă şi la medicii ginecologi , să aibă şi ei curajul celui care a refuzat avortul, ştiind că legea este de partea lor.

O mamă nu poate motiva niciodată o pruncucidere, ( exceptând cazurile în care viaţa ei este pusă în pericol, dar la Giuleşti nu a fost cazul). Grav este şi faptul că mama “aruncă” toată vina pe boala copilului iar crima o “acoperă” cu o “binecuvântare” pentru a-şi linişti conştiinţa. Avortul nu are binecuvântare. Dimpotrivă, el poate închide raiul şi să deschidă iadul… Avortul este un păcat de moarte. Prin avort, mama îl lipseşte pe acest copil de bucuriile vieţii, iar ea va suferi inevitabil de sindromul postavort. Acest sindrom este cunoscut în literatura de specialitate ca “Starea de stress posttraumatic” a cărui simptome sunt: renaşterea repetată a evenimentului traumatic în amintiri invadante („flashbacks”), vise sau coşmaruri; ele survin într-un context durabil de „anestezie psihică” şi de slăbire emoţională, de detaşare în raport cu alţii, de insensibilitate la mediu, evitarea activităţilor sau a situaţiilor care ar putea redeştepta amintirea traumatismului. Simptomele se însoţesc şi de insomnie, anxietate, depresie sau ideea sinuciderii. Perioada care separă apariţia traumatismului de cel al tulburării poate varia de la câteva săptămâni la câteva luni. Din numeroasele consilieri postavort făcute de mine în cadrul Proiectului “Pentru Viată”din Cluj-Napoca, acest sindrom se vindecă foarte greu, doar după o perioadă lungă de regrete (pocăinţă), spovedanie şi împărtăşanie […]. Acelaşi lucru este valabil pentru toţi cei care participă la avort: soţ, medic, asistentă, etc, care vor suferi şi ei de acest sindrom, recunoscut de ei sau nu. Femeia care a avortat nu se poate păcăli pe ea însăşi şi nici pe Dumnezeu crezând că a făcut voia Lui şi că a trimis copilul în rai…. Acest lucru doar îi va adânci criza şi suferinţa, fără şansă de vindecare.

Avortul este doar atunci admis (NU binecuvântat!) de BOR (Biserica Ortodoxă Română) când viaţa mamei este în pericol (cancer, sarcină extrauterină etc.), dar nu este admis atunci când copilul suferă de anumite boli dovedite prin diagnosticul prenatal;
a.) Daca viaţa mamei este pusă realmente în pericol prin sarcină sau naştere, ar trebui să fie acordată prioritate vieţii femeii, nu pentru că viaţa ei are o valoare mai mare în sine, ci datorită relaţiilor şi responsabilităţilor faţă de alte persoane, care depind de ea.
b.) În cazul în care investigaţia genetică descoperă un copil nenăscut anormal, recomandarea este de a naşte copilul, respectându-i dreptul la viaţă, dar decizia o va avea familia, după ce acesteia i s-au adus la cunoştinţă de către medic şi de către duhovnic toate implicaţiile morale şi de întreţinere. Toate acestea trebuie rezolvate din perspectiva semnificaţiei mântuitoare a prezenţei unei fiinţe handicapate în viaţa fiecărei persoane şi în viaţa comunităţii.
c.) Riscul avortului datorat violului sau incestului trebuie evitat mai întâi la nivelul educării cu privire la necomiterea acestor păcate. În cazul în care starea de graviditate s-a produs, copilul va trebui născut şi, după caz, înfiat.
d.) Avortul nu poate fi niciodată justificat moral de starea economică a familiei, de neînţelegerile dintre parteneri, de afectarea carierei viitoarei mame sau a aspectului fizic .

Prin screening-ul prenatal, prin invenţia a tot mai multor metode care să depisteze dacă copilul este sănătos sau bolnav, inclusiv amniocenteza la care a îndemnat-o medicul pe pacientă şi care are un grad de pericol, putând provoca avortul în 1% din cazuri, medicina devine tot mai inumană şi antiumană, transformându-i pe medici- de voie, de nevoie- în călăi. Victima în acest caz are o singură “vină”: aceea de a fi bolnavă. Doar pe copil nu-l întreabă nimeni dacă vrea să trăiască sau nu, şi sunt convinsă că, dacă ar putea, ar răspunde întotdeauna cu “da”. Unii medici spun mamelor că va naşte “un monstru”, neştiind că monştrii sunt tocmai ei, cei care-l ucid. Îl felicit pe medicul ginecolog musulman care nu a dorit să facă un astfel de avort. Am văzut şi în Cluj refuzul unui medic ginecolog de a face avort unei eleve minore, din clasa a 8-a, însărcinată în luna a 6-a ( cu un copil a sănătos). Copilul s-a născut şi a fost adoptat, eleva fiind una din mamele ajutate de Proiectul “Pentru Viată” din Cluj.

Experienţa vieţii face mai mult decât teoria. Și în cazul meu, experienţa a contrazis teoriile medicinii moderne. Am un copil bolnav dar îl iubesc la fel de mult ca şi pe cei sănătoşi. Acelaşi lucru l-am observat şi la alţi părinţi care au copii cu dizabilităţi. Încă nu am văzut o mamă care să nu-şi iubească copilul bolnav şi să dorească să nu se fi născut. Încă nu am văzut copil cu dizabilităţi, inclusiv sindromul Down, care să nu se bucure de viaţă cel puţin la fel de mult ca şi un copil sănătos. Diferenţa este că ei se bucură în alt mod! Un interviu luat la 150 de adolsecenţi cu “spina bifida” (malformaţie minoră de cele mai multe ori, când este recomandat avortul terapeutic) în care le-au fost puse întrebări precum: te bucuri de viaţă, ţe bucuri că părinţii ţi-au dat viaţă şi nu au ales să te avorteze pentru a nu suferi, etc., răspunsul lor unanim a fost ferm: doreau să trăiască! De fapt, ei au considerat întrebarea total absurdă .
Medicina modernă, desacralizată, pleacă de la o premiză greşită: nu consideră că omul are şi suflet, ci doar trup, tratându-l ca atare. Sufletul acestor copii nevinovaţi este sănătos! Sufletul lor nu cunoaşte răutatea, invidia, egoismul şi alte patimi, motiv pentru care se bucură mereu de viaţă! Ei simt mai mult veşnicia ca şi noi. Ei sunt mai aproape de ea fiindcă prin nevinovăţia lor, ei sunt asemenea unor îngeri şi trăiesc raiul încă de pe pământ. Ei nu cunosc şi nu trăiesc iadul pe pământ aşa cum adeseori oamenii sănătoşi (trupeşte) îl trăiesc, din cauza păcatelor lor. Avortul este unul din aceste păcate.
Copilul cu dizabilităţi este oglinda sufletului meu. În această oglindă, îmi văd (prin comparaţie) toate greşelile şi neputinţele sufleteşti, îmi văd murdăria sufletului. Copilul meu mă învaţă să mă schimb, să îmi curăţ sufletul, să am mai multă răbdare. Mă învaţă să am mai multă milă cu cei suferinzi, indiferent de boală sau de vârstă. În acelaşi timp, mă mir de veselia lui aproape permanentă. Mă mir de bucuria mare pe care i-o provoacă şi cel mai mic şi neânsemnat gest de iubire sau un mic cadou. Mă mir că se bucură atât de mult de viaţă, deşi aceasta îi oferă atât de puţin…Pot deduce de aici că puţinul acesta este de fapt viaţa cu preocupările ei materiale, trupeşti, ori el şi le doreşte mai mult pe cele sufleteşti. De ce anume are nevoie sufletul lui ca să fie mulţumit şi fericit? De puţină iubire. Atât! El nu îşi doreşte un viitor strălucit (copilul nici nu înţelege ce înseamnă asta, noi suntem cei care i-l dorim), sufletul lui doreşte doar veşnicia. Greşeala este că îi raportăm pe aceşti copii mereu la noi, care ducem o cu totul altă viaţă, plină de responsabilităţi, dar şi de greşeli şi de păcate. Ori noi trebuie să tindem să devenim cu sufletul ca ei, prunci nevinovaţi…
Un preot spunea că “acest copil este o cruce pe care ţi-o dă Dumnezeu direct din mână iar dacă o porţi cu mulţumire, vei avea nădejdea mântuirii”. Prea multe mame însă (unele îşi spun “creştine”) întorc spatele la o astfel de cruce, alegând drumul larg şi plăcut, comod şi fără griji. De fapt ele nu se sperie atât de boala copilului cât se sperie de greutăţile pe care le vor avea. La început este greu să accepţi boala copilului, dar, primind toate cu mulţumire, suferinţa se transformă în bucurie. Să nu ne întrebăm “de ce?”, căci toate au un scop. Nu vom simţi nicio marginalizare a acestor copii, ci vom vedea că ei se bucură şi se simt cel mai bine când sunt în familie, alături de fraţii lor. Se bucură de asemenea când sunt înconjuraţi de alţi copii bolnavi, asemenea lor, dar şi alături de cei sănătoşi. Ei nu aleg, primesc totul cu bucurie necondiţionată. Ei stârnesc deseori mila celor din jur, dar ăsta nu-i un lucru rău. Ideile preconcepute din ţara noastră sunt încă reminescenţe ale vremurilor comuniste. Spre exemplu, în Occident, deseori astfel de copii sunt adoptaţi de către o familie care are deja unul sau mai mulţi copii sănătoşi, fără a stârni mirare. Noi românii, fiind dintr-o ţară creştină, majoritar ortodoxă, ar trebui să luăm exemplu […] sau măcar să-i naştem pe ai noştrii. Doar dăruind vei dobândi.

Dr Christa Todea-Gross
17.04.2011. Duminica Floriilor, Cluj-Napoca,

[Mr.Sebi]

ok
.

[vasile78]

bbogdan draga, medicul crestin poate fi doar "doctor de familie" sau stomatolog... te asigur de faptul ca pentru a fi un MEDIC bun, trebuie sa fii un pic neortodox, retete pentru suflet poate prescrie si popa.

[Seba]

auzi, tu esti cel mai bun doctor din lume? nu de alta, dar nu te vad prea ortodox, deci logic vorbind, esti un fel de geniu in ale medicinii... vezi ca pui prea usor etichete si tragi prea usor concluzii, uneori pierzand substanta...as zice ca asta se numeste neatentie
le: toti avem hibele noastre, nu vreau sa ne certam, doar bag si eu paie pe foc

[vasile78]

Nu sunt cel mai bun, nu-mi permit niciodata sa afirm asta, altceva voiam sa subliniez insa imaginile intr-adevar marcante ii impiedica pe unii sa gandeasca obiectiv. Daca ai inclinatii spre biserica nu te mai faci doctor, cel putin nu doctor de obstetrica-ginecologie, meseria asta nu se rezuma numai la a baga doua degete in "chestia" unei doamne.

Mărturia mea de medic creştin şi de mamă a unui copil cu dizabilităţi

Evenimentul trist şi regretabil de la maternitatea Giuleşti, m-a îndemnat să scriu aceste rânduri. El nu este decât unul din multe altele care au loc “în tăcere” în toate spitalele de obstetrică-ginecologie din ţara noastră şi cu care s-au obişnuit de mult cadrele noastre medicale.

Doresc ca prin următoarele rânduri să transmit un mesaj care să oprească pe viitoarele mame să ia exemplul negativ al acestei paciente ( şi nu numai) care a cerut avortarea copilului ei ce suferea de sindromul Down şi care, la 6 luni (minim 24 săptămâni) putea trăi deja în afara uterului, în condiţii speciale. Din acest motiv nici nu mai putem vorbi în acest caz de avort, ci de provocarea naşterii unui copil care, apoi, a fost lăsat să moară. Conform definiţiei, avortul înseamnă “terminarea (oprirea) sarcinii prin orice mijloace, înainte ca fătul să fie suficient dezvoltat pentru a supravieţui . Definiţia dată de OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) este limitată la terminarea (oprirea) sarcinii înainte de 22 săptămâni de gestaţie, calculată în funcţie de data primei zile a ultimei menstruaţii şi expulzarea unui făt nou-născut care cântăreşte mai puţin de 500 grame.
Doresc ca mesajul să ajungă şi la medicii ginecologi , să aibă şi ei curajul celui care a refuzat avortul, ştiind că legea este de partea lor.

Daca voi considerati normal aducerea pe lume a unui copil handicapat (cu buna stiinta) inseamna ca eu am o problema.