Disponibile din aprilie
Mulţi români au tânjit până acum după un număr de înmatriculare cu însemnele Uniunii Europene. Visul acestora va deveni realitate în aprilie, când euronumerele vor fi disponibile şi pentru maşinile din România. Conform legislaţiei comunitare, nu există obligativitatea preluării acestui model de plăcuţe. Totuşi, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a întreprins demersurile necesare pe lângă Asociaţia de Standardizare din România pentru modificarea plăcilor de înmatriculare. Astfel, pe 21 decembrie s-a aprobat standardul care se referă la introducerea simbolului reprezentând emblema României şi a însemnelor Comunităţii Europene. Schimbarea numerelor aflate în uz cu cele "europene" nu este însă obligatorie, acestea urmând să fie disponibile în trimestrul II al acestui an.
Sursa: internet

Comment