După cum spuneam, am confecționat un alt catch tank. Ca materiale am folosit un manșon de la instalații de scurgere cu diametrul de 75 mm, două capace tot de la aceeași sursă, două nipluri filetate și un cot. Unul dintre nipluri mi l-a confecționat un coleg, la serviciu pe strung, fiindcă pentru dimensiunea dorită nu am găsit de cumpărat, dar cu siguranță dacă mai căutam se găsea. Deci nu e obligatorie confecționarea lui.
Am găurit unul din capace astfel încât să intre cotul. Pe lateralul manșonului am dat o gaură pentru cel de al doilea niplu. Toate îmbinările le-am sigilat cu poxipol. Pe bucata de țeavă va fi montat unul sau doi bureți de sârmă de inox, pentru a mări efectul de condensare a uleiului din amestecul gazos.
Principiul de funcționare este la fel. Prin partea superioară intră gazele din carter, iar pe lateral ies cele curate. Avantajul constă în faptul că, nu cred că sunt șanse ca acest recipient să se spargă, e mai estetic decât un borcan (evident) și montarea capacului superior permite obținerea unui unghi între intrare și ieșire, fapt care poate fi de folos în funcție de poziția de montare.
Voi reveni cu poze după montarea pe mașină. Dacă vremea îmi permite vreau să-l și vopsesc.

Comment