daca ar fi asa atunci dupa alte cateva ore e iar bun
Montaj filtru polen in habitaclu
Collapse
X
-
Sorin,
Lucrez în domeniu, și știu ce spun.
Gândește-te la hârtia de filtru, ca la o plasă de gard. Aceasta inițial lasă frunze (particule de praf) să treacă prin găuri, până la o anumită mărime. Cu timpul, unele rămân "prinse" între găurile plasei și ajută ca alte frunze să nu treacă, ceea ce este bine. Dar cu timpul, din ce în ce mai multe frunze rămân în plasă și atunci nu mai trece mai nimic de aceasta, fiind momentul să schimbi plasa, respectiv filtrul.
Fiecare filtru, are un anumit standard la care filtrează - microni. Respectiv, particulele mai mari de x microni nu vor trece. În același timp, prin filtru vor trece particule mai mici de x microni, dar în timp, datorită particulelor mai mari care obstrucționează porozitățile din hârtie, o mare parte din cele sub x microni, nu vor mai trece. Adică în timp aerul (sau uleiul, apa, etc) care trece prin acel filtru va fi mai curat.
Bineînțeles că în timp, filtrul se va încărca cu mai multe particule, ajungând în situația în care permite trecerea doar particulelor foarte mici, până la 0 (filtru înfundat). De aceea filtrele se înlocuiesc periodic.
Sper să înțelegi.
Scuze de off-topic.
Comment
-
Montaj filtru polen logan 1.2 16V ambiance
Se monteaza relativ usor, necesare fiind doua cuttere: unul cu lama subtire si celalalt cu lama mai groasa si mai rezistenta. Operatiunea dureaza maxim 20 de minute si o poti realiza in parcare. Pentru finisarea colturilor poti utiliza un patent cu varf subtire (needle nose pliers)Last edited by renegate; 22 May 2016, 18:44.
Comment
-
Inca mai sunt oameni care se intreaba daca filtrul de polen poate fi suflat sau spalat?
E 30 de lei ala de origine!
Asa arata un filtru dupa fix 5 luni de folosire.
Am suflat/aspirat "casuta" filtrului.
Am curatat vaporizatorul si tubulatura cu abur si dezinfectat toata instalatia si interiorul cu un bactericid/fungicid/virucid.
Si ca sa contraatac diluarea (ca tot e la moda), am folosit o concentratie mai mare decat cea recomandata
Comment
-
nu se sufla, nu se spala... la pretul lui e o tampenie. cu ce ai aplicat solutia? aparatul sunt curios cum e...
eu am avut si folosit bionet ambianta(folosesc si la aparatele de acasa) si inca un model... dar nu aveam pulverizator ci doar gen fas fasLast edited by sorin1983; 23 May 2016, 11:25.
Comment
Comment