In general, ma declar de acord cu sanctiunile drastice prevazute in proiectul noului Cod Rutier, cu o singura conditie; incalcarea legii sa fie dovedita. Asta inseamna ca Politia va trebui sa se doteze cu tot ceea ce este necesar pentru a aduce dovezile indubitabile in cazul incalcarii legii; nu a putut aduce dovezi ca ai incalcat legea, esti negustor cinstit. Dupa parerea mea, in acest caz s-ar reduce cazurile de contestatii, precum si procesele interminabile, care uneori, sunt folosite ca si portita de evitare a sanctiunilor.
De asemeni introducerea unor pedepse, in cazuri dovedite evident, de sicane in trafic; le stiti voi foarte bine, nu e cazul sa exemplific. Imaginile de pe camerele montate pe auto, sa constituie probe administrate in cazul unor incalcarii ale legii rutiere sau de oricare ar fi ea; astfel teama ca ai putea fi surpins, atunci cand te dai in spectacol in spatiul public, ar potoli poate astfel de manifestari si de ce nu recompense, in unele cazuri. Doamne fereste nu ma gandesc sa-mi ajustez bugetul cu o astfel de indeletnicire, dar uneori aceste imagini pot ajuta la prinderea unui criminal; am inteles ca in unele tari chiar se practica.

Comment